Piața Volantă Transilvania rămâne deschisă

Piața Volantă Transilvania rămâne deschisă în condițiile prevăzute de Hotărârea nr. 935/2020, adoptată de Guvernul României în data de 05.11.2020. CJ Sibiu face apel la sibieni să participe la eforturile instituției pentru un comerț în siguranță.

Susținerea producătorilor locali și asigurarea sănătății publice a locuitorilor sunt obiective prioritare pentru Consiliul Județean Sibiu. De aceea pentru a facilita un comerț în siguranță, CJ a achiziționat prin Serviciul Public Sala Transilvania, dispensere care conțin dezinfectant, și care sunt amplasate la intrările și ieșirile din piață, iar în diferite locații din piață au fost montate panouri de informare pentru ca cetățenii să conștientizeze importanța respectării măsurilor de prevenire. Piața Volantă Transilvania rămâne deschisă

CJ Sibiu asigură atât cetățenii, cât și producătorii că Piața Volantă Transilvania organizată în aer liber rămâne un spațiu sigur atâta vreme cât, toți cei care îl frecventăm ținem cont de reguli, precum: obligativitatea purtării măștii de protecție, evitarea creării de aglomerări, păstrarea distanței sociale. Piața Volantă Transilvania rămâne deschisă

Totodată, CJ Sibiu recomandă ca în intervalul orar 08:00 – 10:00, să se permită accesul în piață cu prioritate persoanelor vârstnice, acestea fiind predispuse la îmbolnăvire.

”Dragi sibieni, în această perioadă trebuie să fim responsabili și să respectăm regulile care ne protejează în lupta cu COVID-19.  Susținem și încurajăm consumul de produse locale, pentru a ne  putea bucura de gustul bogat al legumelor și preparatelor din piață și am încredere că vom ține cont cu strictețe, de toate normele impuse. Să rămânem sănătoși!”, a transmis președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Ultima oră