Noul sezon de schi - Arena Platoș se pregătește, dar așteaptă să vadă ce reguli se impun

A rămas mai puțin de o lună de zile până la deschiderea oficială a sezonului de iarnă. An de an, în această perioadă au loc pregătirile pentru a da startul celei mai așteptate perioade a anului.

Stațiunea Păltiniș este cea mai veche stațiune montană din țară, unde se adună în fiecare iarnă o mulțime de turiști din toate colțurile lumii pentru a se bucura de facilitățile puse la dispoziție. Așa cum anul 2020 este mai deosebit, din cauza contextului epidemiologic în care ne aflăm, lucrurile sunt incerte și în acest sens. La momentul actual, încă nu există nici o prevedere legală care să specifice dacă sezonul acesta se impun reguli speciale și măsuri de protecție. Reprezentanții domeniului schiabil Arena Platoș spun că încă nu au primit instrucțiunile pentru desfășurarea activităților din acest an, așa că se pregătesc pentru deschidere ca în anii anteriori.

„Vrem sa deschidem, ne pregătim conform planului normal, să deschidem de la 1 decembrie și să pornim tunurile din prima noapte când avem temperaturi cu minus. Bineînțeles că dacă se vor impune anumite reguli la nivel național, le vom respecta și vom acționa conform. Până atunci, ne pregătim și așteptăm un răspuns oficial din partea autorităților.„, spune Andy Fazekas de la Arena Platoș Păltiniș.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică