ministrul educației a găsit soluția pentru elevii fără internet : vor primi acasă materialele didactice
Sursa: adevarul.ro

Ministrul Educației, Monica Anisie, a spus că, în contextul trecerii cursurilor în online, elevii care nu au acces la internet nu vor fi lăsați pe dinafară. Profesorii le vor duce acasă materialele didactice de care au nevoie pentru a învăța, scrie mediafax.ro

Într-o postare făcută sâmbătă pe Facebook, ministrul Educației, Monica Anisie, anunță că Guvernul României a decis ca de luni elevii să continue educația în mediul online.

ministrul educației a găsit soluția pentru elevii fără internet : vor primi acasă materialele didactice

„Mulți contestatari ai acestor măsuri vorbesc despre rata scăzută a infectărilor în școală, venind cu exemplul altor țări din Europa, unde învățământul continuă în varianta clasică. Această abordare este una extrem de periculoasă, pentru că prezintă incomplet realitatea! Potrivit specialiștilor, mare parte dintre copii sunt potențiali transmițători asimptomatici ai virusului. Prin urmare, cifrele referitoare la rata infectării în rândul elevilor nu prezintă o imagine elocventă a situației”, susține Monica Anisie.

Acesta a prezentat o serie de măsuri luate la minister pentru trecerea totală la învățământ online.

Conform acesteia, toți profesorii care au nevoie de îndrumare pentru învățarea online vor beneficia, începând de marți, de webinarii, pentru fiecare materie, coordonate de experți din minister.

De asemenea, ea a anunțat că săptămâna viitoare vor fi distribuite în țară încă 18.000 de tablete.

„Copiii care nu au acces la Internet vor primi acasă, de la profesori, materiale didactice pentru a asigura continuitatea învățării. Avem exemple de bune practici excepționale în fiecare județ, de la cadre didactice dedicate, pe care le voi face publice, începând cu săptămâna viitoare, pentru că merită să devină exemplu”, a scris ministrul Educației pe Facebook.

Anisie a anunțat eliminarea tezelor și înlocuirea lor cu evaluări sumative.

„Fac un apel către toți inspectorii să verifice realizarea orelor online conform orarului și programei și îi rog pe directorii de unități de învățământ să acționeze în consecință în cazul în care un cadru didactic refuză să își țină orele. La Vrancea și Dâmbovița s-au luat deja astfel de măsuri. Îi rog și pe părinți să semnaleze școlii dacă observă astfel de situații”, a mai scris Monica Anisie pe rețeaua de socializare.

Ea a mai anunțat că de săptămâna viitoare va fi pus la dispoziție, la nivel de județ, un telverde pentru profesori, elevi și părinți, unde vor fi răspunsuri și soluții la probleme punctuale.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică