Bolnavii de Covid în stare gravă ar putea fi transferați în străinătate
Sursa: newmoney.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că au fost inițiate contacte cu alte state în cazul în care România nu va mai face față pandemiei de COVID-19, pacienții aflați în stare gravă putând fi transferați în străinătate, scrie MEDIAFAX.

Întrebat, vineri, într-o conferință de presă, dacă România are în vedere și transferul unor pacienți în stare gravă în străinătate în cazul supraaglomerării spitalelor, președintele Klaus Iohannis a spus că au fost inițiate deja „câteva contacte”.

„Am discutat această variantă cu ministrul Sănătății și chiar dacă în momentul acesta în România există spațiu și la terapie intensivă, și locuri pentru bolnavi care nu au încă forme foarte grave, am inițiat deja câteva contacte cu alte state cu care avem relații speciale și sper să nu ajungem acolo, dar, in extremis, da, avem contacte și le vom valorifica”, a răspuns Iohannis.

România a doboarât și vineri recordul de noi infectări cu coronavirus. Sunt 10.260 cazuri noi în ultima zi și 123 decese, iar la terapie intensivă pacienții au ajuns la 1.001.

Sursa: MEDIAFAX

Ultima oră