Municipiul Sibiu a ajuns, joi, la o rată de infectare de 6,71 cazuri de coronavirus la mia de locuitori. În prezent, peste 570 de sibieni sunt infectați și urmează un tratament. Situația este îngrijorătoare, întrucât 20 de persoane sunt internate pe secțiile ATI. 

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu a ajuns la 4,43/1.000 locuitori în ultimele 14 zile. În municipiul Sibiu, rata este mult mai mare, și anume 6,71 cazuri Covid-19 la mia de locuitori. În ultimele două săptămâni, doar în urbea de pe Cibin s-au îmbolnăvit 1.150 de persoane. VEZI AICI RATA DE INFECTARE ÎN FIECARE LOCALITATE

În prezent, în județul Sibiu sunt active 1.128 cazuri confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2. Dintre acestea, 577 se înregistrează în municipiul Sibiu.

Pe secțiile ATI, în stare gravă, sunt, joi, 20 de persoane. Printre acestea se numără și un minor.

Situația epidemiologică este îngrijorătoare, având în vedere faptul că, de la o zi la alta, înregistrăm din ce în ce mai multe cazuri de coronavirus. Astăzi au fost raportate 340.

Ultima oră

Comentariul meu