Cât așteaptă un bolnav de coronavirus la Urgențe să fie consultat de un medic infecționist
foto: arhivă

Un bolnav de coronavirus sau o persoană care suspectează că ar avea COVID-19 și care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu trebuie să aștepte ore întregi pentru a fi consultat de un medic infecționist. 

Liliana Coldea, directorul SCJU Sibiu, spune că durata de așteptare este mai mică acum față de zilele anterioare, când se formau cozi imense la Urgențe. Coldea spune că a fost realizată o procedură cu termeni clari, pentru a scurta timpii de așteptare.

„Am făcut o procedură cu termeni clari. În maxim cinci minute de la prezentare se întocmește fișa, o oră jumătate de la recoltare se obțin rezultatele, în maxim o oră jumătate se face investigația radiologică. După care se așteaptă pentru evaluarea de către un infecționist în funcție de disponibilitatea medicului de gardă”, precizează Coldea.

Fără consultul unui medic infecționist, un pacient așteaptă aproximativ trei ore. Nu se poate ști însă cât mai are de așteptat până să fie văzut de medic, căci aici intervin în discuție mai mulți factori – aglomerația de la UPU, disponibilitatea infecționistului și ora la care e nevoie de consult.

„Nu am putut să stabilesc aici intervalul orar, având în vedere numărul mare de pacienți internați. Nu putem estima. Când se încheie activitatea cu cei internați, medicul se ocupă de cei din Urgențe. Dacă persoana vine de dimineață la UPU, are mai mult de așteptat, căci atunci sunt vizitați cei internați de către medic”, mai spune Coldea.

Ultima oră