Raed Arafat a emis, luni, un ordin prin care cere tuturor spitalelor și Unităților de Primiri Urgențe din România să nu mai refuze pacienții aduși cu ambulanțele, indiferent de situația locurilor disponibile în spitale, notează libertatea.ro.
În urma unei ședințe ce a avut loc luni la Ministerul de Interne, la care au participat mai mulți responsabili ai Sănătății, ai Smurd-ului și Ambulanței, Arafat a emis un ordin prin care obligă spitalele să nu mai refuze pacienții bolnavi, chiar și pe fondul supraaglomerării.
„Începând cu data prezentului ordin, toate Unitățile de Primiri a Urgențelor (UPU)/UPU-SMURD Compartimentele de Primiri a Urgențelor (CPU) au obligația de a prelua toți pacienții aduși de către ambulanțele aparținând serviciilor de ambulanță publice sau SMURD, indiferent de situația locurilor disponibile în secțiile spitalelor de care aparțin”, se arată în Ordin.
Șeful DSU a atras atenția că „unitățile sanitare nu au dreptul să restricționeze accesul ambulanțelor la structurile de primiri urgențe sau camera de gardă”.
Arafat le cere celor de la UPU ca pacienții să fie evaluați rapid, pentru ca echipajele care au adus pacienții să poată pleca în cel mult o oră, ca să revină în circuitul apelurilor 112. El se referă în Ordin și la bolnavii non-COVID, spunând dispeceratelor că au obligația să distribuie bolnavii de urgențe „către cel mai apropiat spital competent”, de asemenea „indiferent de situația locurilor disponibile”.
Sursa: libertatea.ro