Cum va arăta Crăciunul la Sibiu - Fără târg și doar cu lumini festive

Anularea Târgului de Crăciun (DETALII AICI) a împărțit sibienii în două: unii au salutat ideea, pentru că spun ei, ar fi reprezentat un risc în plus de infectare cu noul coronavirus, unii spun că nu a fost o alegere tocmai bună, pentru că, viața trebuie să continue chiar și în pandemie. Decizia e oricum luată, așa că nu ne rămâne decât să ne bucurăm de ce vom avea: iluminatul festiv.

O dată cu anularea târgului de Crăciun, nici proiecțiile de pe clădirile din Piața Mare nu vor mai avea loc, pentru că erau realizate tot de organizatorii Târgului.

Cum va arăta Crăciunul la Sibiu - Fără târg și doar cu lumini festive

Dar, sibienii vor avea totuși parte de ceva din atmosfera de sărbătoare. zona centrală și marile bulevarde vor fi iluminate festiv. Așa că ne vom putea plimba sub cupola de lumini din Piața Mare, vom putea admira bradul înalt de 24 de metri și vom putea face emblematicele deja fotografii sub luminițele de pe Podul Minciunilor.

Cum va arăta Crăciunul la Sibiu - Fără târg și doar cu lumini festive

“Anul acesta va fi un Crăciun altfel, când trebuie să fim cu toții responsabili și să respectăm măsurile de protecție. Însă orașul va fi împodobit ca în fiecare an pentru a aduce atmosfera de sărbătoare nu doar în case, ci și în spațiul public. Nu am cumpărat ornamente noi, mai ales în acest context dificil și din punct de vedere financiar, dar știu că sibienii se vor bucura să revadă Sibiul îmbrăcat în hainele sărbătorilor de iarnă”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

În Piața Mare se instalează deja cupola de lumini și urmează să fie montate ornamentele pe cei 8 stâlpi centrali și țurțuri luminoși pe streșinile caselor din Piață. Apoi se va instala și bradul de Crăciun achiziționat anul trecut, înalt de 24 de metri și împodobit cu globuri aurii, roșii și argintii. În Piața Mică vor fi ornați stâlpii de iluminat și streșinile, iar în fața Casei Artelor va fi montat un al doilea brad de Crăciun. Pe Podul Minciunilor va fi amplasată și anul acesta cupola de lumini care a devenit una dintre mărcile Sibiului în sărbătoare. Ornamente se vor amplasa și în Piața Huet, pe bulevardul Bălcescu și în parcul și pe strada Cetății, pe str. G-ral Magheru și strada Avram Iancu.

Pe principalele bulevarde sau străzi din oraș vor fi amplasate ornamente și șiruri luminoase care vor fi gata de punere în funcțiune până în 27 noiembrie.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică