Conducere nouă la PLUS Sibiu, după demisia lui Raul Apostoiu

Consiliul Coordonatorilor Regionali PLUS Centru a propus Consiliului Național PLUS ca Ruxandra Cibu Deaconu să fie la conducerea filialei PLUS Sibiu, până la organizarea Convenției Județene. Aceasta a fost validată prin vot de către membrii Consiliului Național PLUS, devenind astfel președinte interimar al filialei PLUS Sibiu și membru în Consiliul Național PLUS.

Ruxandra este consilier județean USR PLUS, este parte a echipei PLUS Sibiu încă din decembrie 2018, fiind implicată în acțiunile prin care s-au constituit noi comunități locale și în campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele prezidențiale din 2019, dar și în cea pentru alegerile locale din acest an.
Componența Biroului interimar al Filialei Județene PLUS Sibiu este următoarea:

Președinte: Ruxandra Cibu Deaconu (Manager proiecte IT)
Secretar General: Alin Deteșan (Inginer)
Responsabil Comunicare: Diana Manta (Manager de proiect)
Trezorier: Viorica Rugan (Expert contabil)
Responsabil Campanii: Marian Zamfiroiu (Specialist Logistică)
Responsabil Organizare și dezvoltare rurală: Claudiu Zăgărin (Antreprenor în domeniul HORECA)
Responsabil Recrutare: Elena Cristina Morariu (Antreprenor)
Responsabil Politici Publice: Ioan Plesciuc (Inginer constructor)
Responsabil Strângere Fonduri: Valentin Drăgan (Economist)

Obiectivele acestui birou interimar sunt organizarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, asigurarea unei comunicări eficiente și creșterea gradului de transparență către membri, simpatizanți și cetățeni, elaborarea și implementarea unei strategii de dezvoltare a partidului în mediul rural, precum și organizarea viitoarei convenții județene.

Ultima oră