Masca de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice atât deschise, cât și închise din întregul județ Sibiu.
Autoritățile sibiene au decis, luni, ca masca de protecție să devină obligatorie în toate localitățile din județul Sibiu, indiferent de rata de incidență înregistrată în UAT-urile respective. Excepție de la această măsură fac copiii cu vârste mai mici de cinci ani.
Măsura este valabilă începând din 03.11.2020 (ora 00) până la data de 16.11.2020.
„Observăm un trend ascendent evident și putem vorbi despre o serie de cazuri care evoluează în focare. Vedem la acest moment pentru multe din localitățile din județul Sibiu o transmitere comunitară. 49 de localități înregistrează valori de peste 3/1000 locuitori, iar de asemenea un număr de 34 de localități au între 1,5/1000 locuitori”, a spus Adela Morar, director adjunct DSP Sibiu, în cadrul ședinței a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de luni.
De asemenea, în localitățile unde rata de incidență trece de 3/1000 locuitori au fost prelungite restricțiile.
Restricții prelungite în zeci de localități
În localitățile unde s-a depășit rata de incidență cumulată de 3 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile autoritățile prelungesc restricțiile. Este vorba despre următoarele autorități: Apoldu de Jos, Colun, Hașag, Gura Râului, Șura Mare, Boița, Șoroștin, Biertan, Copșa Mare, Agârbiciu, Dumbrăveni, Daia, Ighișu Vechi, Bâghiș, Mârșa, Cârțișoara, Gusu, Nocrich, Săliște, Benești, Cașolț, Racovița și Presaca.
În aceste localități școlile rămân închise, iar elevii învață doar în sistem online. De asemenea, restaurantele se închid.