Orban: "România nu se află în situația altor țări ca și număr de infectări. Dacă vor fi necesare alte măsuri, vom lua decizii"
Sursă foto: Captură Agerpres

România nu se află în situația altor țări europene care au impus restricții în urma unor creșteri dramatice a numărului de cazuri de coronavirus, spune premierul Ludovic Orban.

Întrebat, duminică, la Arena Națională, unde a fost amenajat un call center DSP, despre restricțiile impuse de multe țări europene, tocmai pentru a putea avea parte de o posibilă relaxare în perioada Crăciunului, Orban a răspuns: „Măsurile luate de diferitele țări europene au fost în urma unor creșteri dramatice a numărului de cazuri. România nu se află în situația altor țări ca și număr de infectări și mai ales ca ritm de creștere a numărului de infectări zilnice. Noi am prevăzut astfel de măsuri, uitați-vă la Germania, a închis restaurantele, teatrele. Noi am închis peste tot unde s-a depășit rata de 3 la mie. Am interzis încă de la prelungirea stării de urgență evenimentele private de tip nunți, botezuri”, conform Digi 24.

În ce privește eventuale restricții de circulație în București, premierul a afirmat că autoritățile vor evalua efectele măsurilor care au fost adoptate în urmă cu aproape două săptămâni.

„În București va exista o decizie legată de continuarea măsurilor care au fost adoptate. Dacă vor fi necesare alte măsuri după evaluări, vom lua decizii și le vom anunța public”, a declarat Orban.

Sursa: Digi 24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică