Nepurtarea măștii la Sibiu costă - Se dau amenzi pe bandă rulantă

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 183 de forţe ale poliției și poliției locale.

„Astfel, au fost verificate 1.928 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 84 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 92 de mijloace de transport, din care 89 mijloace de transport public în comun. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan

Nepurtarea măștii la Sibiu costă - Se dau amenzi pe bandă rulantă

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris 2 conducători auto și 10 pasageri pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei.

Polițiștii locali sibieni au verificat 605 persoane și au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii și una pentru nerespectarea măsurii privind carantina/izolarea.

„În cursul zilei de 30 octombrie a.c., 26 de jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu, în zone aglomerate, piețe și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare pe raza stațiunii montane Bâlea. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 7 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.”, transmit reprezentanții Prefecturii Sibiu

În data de 30.10.2020, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat 10 controale independente în locurile aglomerate din municipiul Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. S-a identificat 1 neregulă privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului Sars-Cov-2 și s-a aplicat 1 avertisment.

Verificări ample și la Aeroportul Sibiu

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate 6 persoane și 1 auto, fiind aplicate 3  sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei. De asemenea 2 polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza Mun. Sibiu fiind verificate 142 persoane aflate în carantină și 66 persoane aflate în izolare.

În data de 30 octombrie 2020, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 9 controale la unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul SIBIU. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică