Soluții de criză - băncile centrale vând aurul

Criza economică cauzată de pandemie pare să se adâncească, dacă e să luăm în calcul faptul că băncile centrale au început să vândă aurul, pentru prima dată în ultimul deceniu, scrie mediafax.ro.

Rusia a vândut aur pentru prima dată în ultimii 13 ani.

De când e criză, peste tot se caută soluţii. Băncile centrale au ales una la care nu au mai apelat de vreo 10 ani încoace: au vândut aur pe bandă în trimestrul III al anului.

Au profitat de preţurile record ale aurului pentru a mai diminua din impactul crize.

Aşa că vânzările nete de aur ale băncilor centrale au ajuns la 12,1 tone. Asta faţă de achiziţii de 141,9 tone în perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe tranzacţii cu aur au fost în băncile centrale din Uzbekistan şi Turcia. Dar banca centrală a Rusiei a vândut şi ea aur pentru prima dată în ultimi 13 ani.

În august, preţul aurului a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 2.000 de dolari uncia, iar în ultimele săptămâni preţul a fost de 1.900 de dolari.

România ocupă locul 35 în lume după rezervele de aur oficiale deţinute, cu 103,7 tone.

Ultima oră