Cu pantalonii în vine prin Sub Arini - Tânăr cu apucături perverse, surprins în fundul gol în parc

Dacă până acum, ideea unei plimbări cu prietenii, iubitul sau copilul prin parc era o variantă prielnică de petrecere a timpului liber, acum, ar trebui să acordăm o atenție sporită acestui lucru, deoarece ne putem alege cu surprize mai puțin plăcute.

Studii recente au confirmat faptul că, masturbarea sporește întărirea imunității. În vremurile grele pe care le trăim,  acesta poate fi motivul pentru care un tânăr din Sibiu a decis să se autosatisfacă în văzul tuturor, în unul dintre cele mai mari parcuri din oraș. Nici măcar prezența unor domnișoare drăguțe care se aflau chiar în fața lui nu a fost un impediment, sau, din contră, poate că i-au folosit drept inspirație.

Cu pantalonii în vine prin Sub Arini - Tânăr cu apucături perverse, surprins în fundul gol în parc

Două tinere din Sibiu au avut nefericita ocazie să fie martore la o scenă de-a dreptul dezgustătoare. Plimbându-se într-o seară prin Parcul Sub Arini, fetele s-au așezat pe o bancă și povesteau de-ale lor. În timp ce vorbeau, pe lângă ele a trecut un băiat pe bicicletă, s-a uitat scurt la fete, fără să dea de bănuit că ar fi ceva dubios la mijloc și fără a insinua niciun pericol. La scurt timp după, chipeșul s-a oprit, s-a sprijinit de un beton și , lipsit de jenă, a început să se autosatisfacă în public, în plină stradă, chiar în fața fetelor.

Cu pantalonii în vine prin Sub Arini - Tânăr cu apucături perverse, surprins în fundul gol în parc

„L-am putut vedea destul de bine pentru că făcusem un mic „eye contact” cu el. Aș putea să-l recunosc din 20 de oameni. După ce a trecut de banca unde stăteam jos, s-a așezat fix vis a vis de terasa din parc. După câteva minute, m-am uitat împreună cu prietena mea la el, asta pentru că părea ca ar vrea să-și facă nevoile, așa că ne-am luat privirea. După ce s-a uitat destul de lung la noi, s-a oprit din a face ceva, s-a sprijinit de bucata de beton și doar se uita. Se uita în față de parca nu ar fi vrut să facă ceva, ca mai apoi, după maxim 3-4 minute, să înceapă să se … masturbeze.”, spune una din fete.

Fetele s-au simțit stânjenite și speriate, au fugit și au intrat în primul supermarket din zonă, unde au stat aproximativ jumătate de oră, până la închidere. Din spusele lor, onanistul nu le-ar fi abordat verbal sau fizic. Din păcate tot mai multe persoane au parte de asemenea experiențe neplăcute în Sibiu. Victimele sunt de părere că problema apare din cauza lipsei educației sexuale în școli și în familii.

Cu pantalonii în vine prin Sub Arini - Tânăr cu apucături perverse, surprins în fundul gol în parc

„Oameni de genul acesta mai sunt și sincer nu dau vina doar pe poliție și pe parchet, ci dau vina foarte mult pe educație. Educația sexuală lipsește în școli cu argumente că părinții nu sunt de acord. Nu e de mirare că întâlnim persoane bolnave, cu apucături de genul acesta sau fete care rămân gravide la 14-15 ani.”, a mai adăugat fata.

Gestul obscen al tânărului pofticios reprezintă o infracțiune. Conform Legii 61/1991, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene de natură să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora se sancționează cu amenzi de la 200 la 1.000 de lei. Fetele au semnalat incidentul și au depus o plângere la poliție. „În data de 28 octombrie a fost depusă o plângere în acest sens la Inspectoratul Județean de Poliție. În urma verificărilor se vor dispune și masuri legale.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică