Un jandarm sibian, infectat cu noul coronavirus, a decedat, miercuri seară, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Cu doar trei zile înainte să moară, bărbatul a scris pe Facebook că lupta cu virusul este groaznică.
Jandarmul le-ar povestit prietenilor de pe Facebook cât de grea este lupta cu noul coronavirus și i-a sfătuit să se protejeze. La trei zile după postare, acesta a decedat.
„O boală mai grea ca acest covid cred că doar tratamentul de cancer îl întrece. Este o luptă groaznică. Protejați-vă cât puteți. Eu lupt de 5 zile și n-am câștigat nimic încă în lupta cu boala”, a scris jandarmul, într-o postare publică, pe Facebook.
Doliu la Jandarmeria Sibiu
Pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Sibiu a fost publicat un mesaj prin care se anunță cumplita veste.
„O veste tristă ne-a cutremurat pe toți în această dimineață. Colegul nostru, care era internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu fiind confirmat pozitiv în urma testării SARS-Cov-2, a încetat din viață. Suntem alături de familia îndurerată şi resimțim, cu profund regret, pierderea unui camarad de nădejde și a unui om bun. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!”, se arată pe Facebook.
Jandarmul sibian avea doar 43 de ani. Starea de sănătate a acestuia s-a agravat, virusul afectându-i plămânii, iar miercuri seară a suferit un stop cardio-respirator neresuscitabil.