Masca devine obligatorie în orașul Sibiu și în alte localități din județ, unde rata de infectare a depășit, vineri, 3 la mia de locuitori. De asemenea, restaurantele, cafenelele care au activitate în itnerior se închid, la fel și sălile de jocuri de noroc.
Potrivit deciziei de vineri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în municipiul Sibiu, în satele Şelimbăr şi Veştem, din comuna Șelimbăr, în satul Arpaşu de Jos, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori. În orașul Sibiu, incidența a fost de 3,24 la mia de locuitori, după ce, în ultimele 14 zile s-au înregistrat 555 de noi cazuri de COVID-19, relatează Mediafax.
Astfel, pentru o perioada de 14 zile, începând de sâmbătă, ora 00.00 până la data de 6 noiembrie, ora 24.00, masca devine obligatorie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spaţiile publice deschise.
În aceste localități, cinematografele se închid, la fel și instituţiile de spectacole şi/sau concerte.
În aceeași perioadă în care se impun restricții și obligativitatea purtării măștii, în localitățile unde s-a depășit coeficientul de infectare, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive–in sunt interzise.
Restaurantele şi cafenelele aflate în interiorul clădirilor se închid. Dacă acestea desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
De asemenea, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoane cazate în cadrul acestor unităţi.
În localitățile menționate, sălile în care se desfășoară jocuri de noroc este interzisă.
„Rog cetățenii să înțeleagă că trendul ascendent al cazurilor pozitive poate fi oprit doar prin contribuția fiecăruia dintre noi. Prevenția este singura modalitate de a scăpa de toate aceste restricții care apar în fiecare zi. Haideți să ne protejăm!”, a transmis prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.