Nu se pune problema unei carantinări la nivel național, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri, la Iași. Potrivit șefului Executivului, deciziile legate de anumite restricții sunt luate la nivel local, atunci când situația o impune.
„Obiectivul nostru este ca oamenii să ducă o viaţă cât mai normală. Obiectivul nostru este ca economia să funcţioneze la parametrii obişnuiţi. Obiectivul nostru este ca toate activităţile, în măsura în care este posibil, să se desfăşoare, astfel încât viaţa omului să fie cât mai puţin afectată de epidemie. Acestea sunt obiectivele noastre. Sigur că putem atinge aceste obiective doar dacă avem cooperarea societăţii în ansamblul său, a tuturor companiilor, instituţiilor, formatorilor de opinie. Respectarea normelor de protecţie sanitară poate permite derularea unei vieţi normale, fără ca virusul să atingă un nivel care să ne impună să luăm decizii restrictive”, a afirmat Orban