Se deschide un al doilea spital modular din containere la Sibiu - Va avea paturi pentru ATI

Al doilea ”salon” modular ridicat în curtea Spitalului Județean Sibiu va fi deschis cel mai probabil săptămâna viitoare. Este mai mic decât cel deschis acum câteva zile, care are 25 de paturi. Dar, acesta va putea asigura paturi pentru pacienții care au nevoie de ventilație mecanică.

Al doilea spital modular din curtea Spitalului Județean Sibiu va fi deschis cel mai probabil săptămâna viitoare, spune managerul Liliana Coldea. Primul de acest fel a fost deschis săptămâna trecută și are 25 de paturi. Cel nou este mai mic, cu o capacitate de 12 paturi. Dar, are suportul necesar pentru dotarea paturilor cu ventilatoare.

”Nu l-am deschis până acum pentru că am așteptat să vedem cum evoluează situația. Dar, am avut deja discuții despre deschiderea lui. Aici se vor trata cazurile medii și severe. Containerul acesta are dotările necesare pentru a oferi asistența medicală necesară pacienților care au nevoie de ventilatoare. S-a discutat că, dacă este nevoie și avem ventilatoare libere în secția ATI, să poată fi aduse temporar aici, în container”, a spus Liliana Coldea.

Chiar și așa, capacitatea spitalelor din județul Sibiu este ocupată în proporție de 90%, conform celor de la DSP.

Spitalul din Mediaș va deschide de luni un corp de clădire, cu 20 de paturi, destinate celor infectați cu Covid 19, iar câteva dintre aceste paturi vor avea regim de ATI.

 

 

 

 

Ultima oră