Sibienii pot trimite poliției imagini pe WhatsApp cu cei care nu respectă regulile COVID-19

Sibienii pot sesiza cazuri în care nu se respectă măsurile impuse de autorități în perioada stării de alertă pe WhatsApp. Numărul de telefon este operaționalizat de MAI și este valabil la nivelul întregii țări. 

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pune la dispoziție cetățenilor un număr de telefon la care se pot sesiza nereguli în context COVID-19. Oamenii pot semnala cazurile în care cineva nu poartă masca de protecție ori nu păstrează distanța socială, pe WhatsApp, menționând locația în care este nevoie de intervenția polițiștilor. Sesizarea este redirecționată către cel mai apropiat echipaj din zonă.

Numărul de telefon +4 0755 021 218 este valabil în întreaga țară, fiind un serviciu complementar numărului de TELVERDE.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 și la TELVERDE – 0 800 800 165.

Ultima oră