Consilierii județeni depun jurământul - Se desemnează si cei doi noi vicepreședinți
Foto Arhivă

Ceremonia de constituire a Consiliului Județean Sibiu are loc joi, 22 octombrie 2020, de la ora 15. Vor depune jurământul 32 de consilieri, precum și președintele Daniela Cîmpean.

Consilierii județeni ale căror mandate au fost validate de instanța de judecată sunt convocați pentru ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Județean Sibiu în data de 22 octombrie 2020, de la ora 15, la sediul CJ Sibiu, sala de conferințe.

Ședința este pregătită în condiții de siguranță, cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Din acest motiv, prezența va fi una foarte restrânsă, cu mențiunea că ceremonia va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Sibiu.

La eveniment vor participa viceprim-ministrul Raluca Turcan și prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.

Conform prevederilor Codului Administrativ, ședința pentru ceremonia de constituire este condusă de cel mai în vârstă consilier județean, respectiv de Pavel Bichicean (PSD), ajutat de doi dintre cei mai tineri consilieri județeni: Mircea Nicolae Frățilă și Alexandru Ștefan Boboia, ambii de la PNL.

Consilierii județeni vor depune jurământul, având mâna stângă pe Constituție sau pe Biblie, rostind următorul text: Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Sibiu. Așa să îmi ajute Dumnezeu!!, cu precizarea că formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă.

Jurământul se semnează, în două exemplare, de fiecare ales județean. Un exemplar al jurământului se păstrează la dosarul de constituire, iar al doilea se înmânează consilierului județean ales. La final, președinta Daniela Cîmpean va depune jurământul în fața consilierilor județeni.

Următoarea reuniune a consilierilor județeni va avea loc săptămâna viitoare, marți, 27 octombrie, ora 15, în cadrul unei ședințe extraordinare pentru alegerea celor doi vicepreședinți și pentru stabilirea componenței comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Sibiu.

Ultima oră