1.392 de persoane au fost verificate, duminică, cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea, au fost verificate 66 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate și 118 mijloace de transport, din care 113 mijloace de transport public în comun. S-au dat mai puține amenzi față de zilele anterioare.
Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.500 de lei, din care 159 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris 37 de pasageri pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei.
Polițiștii locali sibieni au verificat 81 de persoane fără a constata nereguli pe linia respectării măsurilor de protecție individuală.
În cursul zilei de 18 octombrie a.c., 37 de jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza localității Șelimbăr și în zone aglomerate din municipiul Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare pe raza stațiunii montane Bâlea.
În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 5 amenzi în valoare de 4000 lei și 59 de avertismente scrise pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate 13 persoane și 2 societăți comerciale, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza Municipiului Sibiu fiind verificate 119 de persoane aflate în carantină și 34 persoane aflate în izolare.
Totodată în data de 18.10.2020, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, au efectuat 15 controale împreună cu alte structuri ale M.A.I. controalele pe raza județului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva Covid-19. S-au identificat 6 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului SARS Cov-2 și s-au aplicat 6 avertismente verbale.
„Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul SARS CoV-2. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, spun reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.