Tot mai mulți profesori infectați cu coronavirus în școlile din Sibiu - Situația la zi
foto: arhivă

De joi până vineri, alte două cadre didactice din județul Sibiu au fost internate în urma infectării cu noul coronavirus. În același timp doi elevi au fost externați.

Situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:
– 14 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate: 7 elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu și Școala Gimnazială Racovița), 5 cadre didactice (grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu și Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu) și 2 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu și Școala Gimnazială Apoldu de Sus);
– 510 persoane carantinate/izolate: 445 elevi, 50 cadre didactice, 5 personal didactic auxiliar și 10 personal nedidactic).

În comparație cu datele oferite joi, 15.10.2020, s-a modificat numărul persoanelor internate (a crescut cu 2 cadre didactice și a scăzut cu 2 elevi) și al persoanelor carantinate/izolate (a crescut cu 4 elevi, cu 4 cadre didactice și cu 1 personal nedidactic, dar a scăzut cu 1 cadru didactic auxiliar), în total fiind 510 persoane (față de 502 în 15.10.2020).

În ceea ce privește scenariile după care învață elevii din județul Sibiu, situația este următoarea:

– 273 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai mult cu 2 de unități de învățământ;

– 49 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai puțin cu 2 unități de învățământ;

– 11 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor elevilor la activități/lecții online (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Liceul Teologic Baptist ”Betania” Sibiu, Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș, Școala Gimnazială ”Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Grădinița cu Program Normal Slimnic și Liceul Tehnologic ”Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului cu structurile Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Gimnazială Dobârca și Grădinița cu Program Normal Dobârca);

 

Ultima oră