încă nu ai decis ce faci în acest weekend la sibiu? - ți-am pregătit o listă cu recomandări

A treia săptămână din octombrie a luat sfârșit și a sosit weekendul.

Weekendul este vremea perfectă pentru relaxare și petrecere a timpului liber alături de familie sau prieteni. Vă propunem o serie de activități pe care le puteți face în acest sfârșit de săptămână la Sibiu.

Astra Film Festival 2020

ASTRA FILM FESTIVAL ONLINE se va desfășura între 16 – 25 octombrie prin intermediul platformei festivalului, care va găzdui o parte din filmele aflate în programul oficial. Totul va fi disponibil online pentru publicul nostru aflat oriunde pe teritoriul României. Unele producții vor putea fi accesate și după încheierea perioadei oficiale a festivalului.

Șarpele în iarbă de Alan Ayckbourn la Teatrul Gong

Şarpele în iarbă este o poveste plină de intrigă, secrete şi surprize. Autorul Alan Ayckbourn desenează în această piesă trei femei neobişnuite, cărora le dau viaţă Johanna Adam, Emőke Boldizsár şi Anca Cipariu. Spectacolul se va desfășura în prezența unui număr limitat de spectatori.

Ateliere de eco-printing şi vopsire tradițională cu plante tinctoriale

In cadrul proiectului „Coloranți naturali în arta textilă contemporană” sâmbătă, 17 octombrie 2020, la Pavilionul de joc din Jina, Muzeul în aer liber (lângă scena de la lac), între orele 11:00-13:00, se vor organiza ateliere de eco-printing şi vopsire tradițională cu plante tinctoriale, deschise tuturor celor interesaţi. În cazul în care vremea nu va permite organizarea acestora în spaţiu semi-deschis amintit, vă învităm să ne căutaţi în sala Changes din Pavilionul Muzeal Multicultural (str. Pădurea Dumbrava nr. 16, Poarta principală).

HERMANN VISEAZĂ – Teatrul Gong

Spectacolul este o incursiune în mintea copilului care trece prin schimbări, ale cărui responsabilităţi venite odată cu începerea şcolii încep să planeze înfricoşător asupra lui, iar adulţii din jur au din ce în ce mai multe aşteptări de la el. Poate fi un spectacol în care orice copil are dreptul să se răzvrătească împotriva maturizării şi a trecerii timpului, care nu mai are răbdare cu el. În același timp, este şi un spectacol cu un final neaşteptat în care copilul descoperă că propiile frici şi supărări sunt mult mai mici decât credea, iar disciplina venită din educaţia solidă te poate ajuta să îmblânzeşti timpul şi lumea.

Tom și Jerry de Rick Cleveland

„Tom și Jerry” este un text îndrăzneț și un spectacol pe măsură despre crimă și „compasiunea care e cel mai mare dușman”, destinat amatorilor de senzații tari și, mai ales, de umor negru.

 

Ultima oră

Comentariul meu