cum a ajuns merghindealul să aibă cazuri multe de coronavirus - printre victime sunt și doi bebeluși

Merghindeal se află pe lista localităților sibiene unde rata de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 14 zile, a trecut de 3 la mia de locuitori. Situația s-a înrăutățit, astfel că, începând de vineri, locuitorii trebuie să respecte mai multe măsuri. 

În comuna Merghindeal, rata de incidență a ajuns la 3,76/1000 locuitori. Pentru a diminua riscul de îmbolnăvire cu noul coronavirus, autoritățile au decis, joi seară, să introducă mai multe restricții. Printre acestea se numără obligativitatea purtătării măștii de protecție în toate spațiile publice, închiderea restaurantelor, cafenelelor, barurilor și „păcănelelor”. De asemenea, sunt interzise evenimentele și concertele.

Potrivit raportării transmise joi de reprezentanții Prefecturii Sibiu, la Merghindeal erau raportate patru cazuri de coronavirus. Rata de infectare este însă mare, și anume 3,76, iar asta fiindcă în localitate sunt puțin peste 1.500 de locuitori.

Doi bebeluși din Merghindeal infectați cu COVID

Printre persoanele infectate cu coronavirus la Merghindeal se numără și doi bebeluși, dar și un angajat al Primăriei.

„Avem doi bebeluși care au fost la spital și au coronavirus. Apoi virusul s-a transmis și la mame. E o problemă… Avem chiar și o colegă de serviciu infectată, care lucrează la departamentul de Asistență Socială. A fost la spital, și-a făcut analizele și testul a ieșit pozitiv. Nu sunt contacți în primărie, fiindcă a stat acasă”, a spus Aurel Ioan Terbea, primarul comunei Merghindeal.

Primarul spune că oamenii sunt conștienți de faptul că virusul se răspândește rapid, astfel că se vor proteja și vor respecta noile măsuri impuse. „Lumea nu e panicată, e conștientă de pericol. Asistentele medicale se ocupă și de cei izolați, se ține legătura cu medicul de familie. (…) Noi avem 1.580 locuitori, de asta rata incidenței este mare”, a mai spus primarul Terbea.

Timp de două săptămâni, oamenii din Merghindeal trebuie să respecte măsurile impuse. VEZI AICI RESTRICȚIILE DIN HOTĂRÂRE. 

Ultima oră

Comentariul meu