Mai multe școli și grădinițe din județul Sibiu trec în scenariul roșu - Profesori și elevi confirmați cu COVID

Mai multe unități de învățământ de pe raza județului Sibiu trec în scenariul roșu, după ce au fost confirmate cazuri de coronavirus printre elevi și profesori. De asemenea, câteva clase fac cursuri în sistem online, din cauza infectării cu COVID. 

„În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, din data de 15 octombrie a.c. s-au discutat propunerile făcute de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cu privire la suspendarea cursurilor unor formațiuni de studiu, precum și schimbarea scenariilor în unele unități de învățământ”, informează Prefectura Sibiu.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 59/2020 care cuprinde următoarele:

Pentru următoarele unități de învățământ se suspendă cursurile unor formațiuni de studiu, începând cu data de 14 octombrie 2020, astfel: 

  • Grădinița cu program prelungit nr. 43 Sibiu – grupa mijlocie A suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitate didactică on-line (educatoare confirmată pozitiv);
  • Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu – clasa a IV-a A și C suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitate didactică on-line (elevi confirmați pozitiv);
  • Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Sibiu – clasele pregătitoare C și F suspendă cursurile ,,față în față” și trec în activitatea didactică on-line (cadru didactic confirmat pozitiv);
  • Școala Gimnazială nr. 21 Sibiu – clasele a V-a A, a V-a B, a VII-a C și a VIII-a A suspendă cursurile ,,față în față” și trec în activitate didactică on-line (cadru didactic confirmat pozitiv);
  • Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu – clasele a IX-a I, suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (elev și cadru didactic confirmat pozitiv);
  • Colegiul Național ,,Samuel von Brukenthal” – clasa a XI-a B suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (elev confirmat pozitiv);
  • Școala Gimnazială ,,Octavian Goga” Rășinari – clasa pregătitoare B suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (cadru didactic contact direct cu soțul care a fost confirmat pozitiv);
  • Școala Gimnazială ,, S.P.Barcianu” Rășinari (structura Grădinița cu program prelungit nr. 2) – grupa mică cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (educatoare confirmată pozitiv);
  • Școala Gimnazială Râului Sadului – grupa mixtă de grădiniță suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (educatoare contact direct cu soțul care a fost confirmat pozitiv);
  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu – clasa a VII-a suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (cadru didactic confirmat pozitiv)

 

Pentru următoarele unități de învățământ se modifică scenariul de funcționare, începând cu data de 14 octombrie 2020, după cum urmează:

  • Liceul Tehnologic ,,Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului cu toate structurile (Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Gimnazială Dobârca, grădinița cu program normal Dobârca) – trece din scenariul 2 în scenariul 3 (trei cadre didactice  și unul nedidactic confirmați pozitiv care au intrat în contact direct cu toți colegii din școală);
  • Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu” Șelimbăr – trece din în scenariul 2 în scenariul 1 ca urmare a scăderii ratei de incidență la 1000 de locuitori în localitate.

 

Pentru următoarele unități de învățământ se modifică scenariul de funcționare, începând cu data de 19 octombrie 2020, după cum urmează:

  • Școala Gimnazială ,,Matei Basarab” Turnu Roșu – reia activitatea didactică și trece în scenariul 2 pentru două grupe de grădiniță care au desfășurat activitate online începând cu 01.10.2020;
  • Colegiul Național Pedagogic ,,Andrei Șaguna” Sibiu trece din scenariul 1 în scenariul 2, ca urmare a creșterii ratei de incidență la 1000 locuitori;
  • Liceul de Artă Sibiu – trece din scenariul 1 în scenariul 2, ca urmare a creșterii ratei de incidență de la 1000 locuitori;
  • Liceul Teoretic ,,Axente Sever” Mediaș trece din scenariul 3 în scenariul 2.

Ultima oră