Primăria Sibiu a finalizat o investiție importantă la Liceul Onisifor Ghibu din cartierul Ștrand, un liceu care are și profil vocațional sportiv: un teren de sport multifuncțional, amenajat după ultimele standarde în domeniu.
“Cu această lucrare am stabilit un nou standard pentru amenajarea de terenuri de sport în curțile școlilor și liceelor pe care îl vom extinde și în alte unități de învățământ. Noul concept permite utilizarea terenului în suprafață de aproape 1.000 de metri pătrați atât pentru practicarea baschetului și handbalului, cât și pentru minifotbal. Calitatea suprafeței sintetice modulare este deosebită, materialul fiind aprovizionat din Statele Unite, de la o firmă specializată și recunoscută în domeniu. Lucrările au fost realizate în timp foarte scurt, ceea ce denotă că dacă firma este profesionistă, proiectele se pot materializa foarte repede.”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Lucrarea finanțată din bugetul local a presupus betonarea platformei suport, achiziția și montarea suprafeței sintetice modulare de joc, împrejmuirea terenului, precum și achiziția dotărilor: două porți pentru handbal/minifotbal și patru sisteme pentru baschet, reglabile pe înălțime. În total investiția s-a ridicat la 565.000 de lei.
Suprafața sintetică de joc a fost produsă de Sport Court, o companie americană care face parte din grupul Gerflor, lider mondial în soluții tehnice pentru suprafețele de joc. Modelul instalat în curtea liceului sibian este un produs lansat pe piața în acest an și montat pentru prima dată în România. Produsul este certificat de către federațiile internaționale de baschet, volei, handbal. O caracteristică importantă a suprafeței sintetice modulare Power Game Plus o constituie sistemele patentate de toleranță laterală și de transfer dinamic al forței, care reduc la minimum riscul unor accidentări grave, protejând articulațiile sportivilor în cazul mișcărilor în lateral sau săriturilor. De asemenea, suprafața este realizată din materiale rezistente la intemperii (raze UV, diferențe de temperatură, precipitații), având o durată de viață îndelungată – peste 15 ani, fără lucrări majore de întreținere.
Au rezultat:
un teren de handbal cu dimensiuni oficiale de joc,
un teren de minifotbal,
două terenuri de baschet de dimensiuni mici, atât pentru jocul 5 la 5, cât și pentru jocul 3 la 3, la panou