Ce se întâmplă cu afacerile din Sibiu după pandemie
Sursa: bursa.ro

Epidemia de coronavirus a evoluat rapid și a dat o lovitură devastatoare economiei din întreaga lume. Efectele se fac simțite în majoritatea domeniilor de activitate din România, inclusiv la Sibiu.

Se pare că sibienii nu mai au curaj să înceapă o afacere.  În contextul epidemiologic în care ne aflăm de mai bine de jumătate de an, Sibiul se luptă pentru menținerea economiei la un nivel cât de cât optim. Oamenii sunt mai precauți, astfel că, numărul firmelor nou-înființate la nivelul județului Sibiu a scăzut considerabil de la debutul pandemiei și până în prezent, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pandemia de coronavirus a cam tăiat elanul antreprenorilor, fapt ce se confirmă cu datele furnizate de Oficiului Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Față de perioada martie-octombrie 2019, anul acesta numărul de noi firme înființate a scăzut cu 23,69%. Astfel, dacă în intervalul 15 martie – 12 octombrie 2019, la nivelul județului Sibiu s-au înregistrat 1.731 de noi firme (dintre care 1111 persoane juridice şi 620 comercianţi persoane fizice (PFA, II, IF), anul acesta s-au înființat doar 1.321 (dintre care 920 persoane juridice şi 401 comercianţi persoane fizice (PFA, II, IF), în aceeași perioadă.

 

 

 

Ultima oră