Profesorii și personalul auxiliar din școli ar putea primi stimulente pentru perioada pandemiei
Sursa: observatorulph.ro

Profesorii și personalul auxiliar din școli ar putea primi bani în plus pentru perioada stării de alertă și urgență. Decizia este dezbătută marți, în Camera Deputaților, scrie mediafax.ro

Cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înflințate în structura instituțiilor de învățământ superior, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii coronavirusului COVID-19.

Inițiatori:i propunerii legislative sunt social-democrații Marcel Ciolacu, Robert Cazanciuc, Paul Stănescu și Alfred Simonis.

Proiectul a fost aprobat de Senat, for decizional fiind Camera Deputaților.

Premierul Ludovic Orban susținea că nu sunt posibile creșteri de cheltuieli pentru majorarea pensiilor cu 40% și pentru stimulente de câte 500 de euro pentru profesori.

„Nu sunt posibile aceste creșteri de cheltuieli. PSD a generat cheltuieli de 6,5% din PIB suplimentare și, în același timp, a modificat și plafonul maxim de îndatorare raportat la PIB, de la 44% la 40%. Adică a generat cheltuieli suplimentare și a interzis posibilitatea obținerii de finanțări pentru susținerea acestor cheltuieli. Adică a pus bazele unui faliment”, explica premierul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică