Inspectorii de la ITM Sibiu au luat la control, săptămâna trecută, mai multe firme pentru a vedea dacă se respectă atât normele de securitate, cât și cele de sănătate în muncă. S-au dat amenzi uriașe.
În perioada 03-09.10.2020 ITM Sibiu a efectuat un număr de 69 controale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
„Deficiențele constatate constau în: neprezentarea la control, neîndeplinirea măsurilor dispuse, neplata drepturilor salariale, neacordarea repausului săptămânal, netransmiterea notificării privind substanțele chimice utilizate, instruire necorespunzătoare, neefectuarea determinărilor de noxe, etc. Pentru aceste deficiențe au fost aplicate 68 de avertismente și 5 amenzi în valoare totală de 19.000 lei”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Sibiu.
Firmele care nu au respectat măsurile de prevenție împotriva coronavirusului au fost, de asemenea sancționate.
„Controalele efectuate în vederea verificării modului în care se aplică măsurile de prevenire a contaminării cu SARS-COV-2 au evidențiat abateri de la prevederile legale constând în: neefectuarea triajului epidemiologic, lipsa instruirii lucrătorilor, lipsa materialelor de informare, pentru care au fost aplicate 25 de avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 6.000 lei”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, s-au desfășurat controale și în zilele de sâmbătă și duminică.