Percheziții joi dimineață la Sibiu - Evaziune fiscală de peste un milion de lei

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Poliţiei Sectorului 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare, joi dimineaţă, 21 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane domiciliate în judeţele Ilfov, Călăraşi, Mehedinţi, Buzău, Dolj, Ialomiţa şi Sibiu şi efectuează o percheziţie domiciliară în Bucureşti într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de materiale de construcţii.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Poliţia Capitalei, din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că sub forma neevidenţierii contabile a tuturor veniturilor obţinute, cât şi prin evidenţierea contabilă de cheltuieli fictive, în scopul diminuării taxelor şi impozitelor, mai multe persoane ar fi cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 1.000.000 lei.

Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precizează sursa citată.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică