Cod portocaliu de inundații pe râuri din Sibiu și alte nouă județe
foto: arhivă

Hidrologii au emis o avertizare Cod portocaliu de inundații, valabilă pe râuri din Sibiu și alte nouă județe din țară. Avertizarea este valabilă până vineri, la ora 24.00, scrie Mediafax.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Bârlad (judeţele: Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Vrancea şi Galaţi), Siret (judeţele: Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi). Pentru aceste zone avertizarea este în vigoare de joi, de la ora 16.00, până vineri, la ora 10.00.

Cod portocaliu de inundații pe râuri din Sibiu și alte nouă județe

De vineri dimineața, de la ora 6.00, intră sub Cod portocaliu până la ora 24.00 râurile din judeţele Constanţa şi Tulcea.

Alte județe sunt sub avertizare Cod galben de inundații de joi, de la ora 14.00, până vineri, la ora 24.00. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi Vâlcea), Vedea (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Ialomiţa), Buzău (judeţele: Covasna, Braşov, Buzău şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ şi Covasna), Bârlad (judeţele: Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Vrancea şi Galaţi), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita, Iaşi şi Bacău), Siret (judeţele: Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

„Avertizarea Hidrologică Cod galben și Cod Portocaliu vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în intervalul 08.10.2020 ora 18:00 – 09.10.2020 ora 06:00 pe unele râuri mici din judeţele: Botoşani, Iaşi şi Vaslui, iar în intervalul 09.10.2020 ora 06 – 09.10.2020 ora 16:00 pe unele râuri mici din județul Constanţa”, au mai transmis hidrologii.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică