Membrii Federației SANITAS intră miercuri în grevă japoneză, la nivel național. Sibienii se alătură protestului, dar au cereri specifice județului.
Cei aproximativ 1000 de membrii SANITAS de la nivel județean protestează miercuri fără a întrerupe însă lucrul. Poartă banderole și insigne care atrag atenția asupra revendicărilor lor.
Dan Pirnoiu, liderul SANITAS Sibiu spune că în județ medicii și cei care lucrează în sistemul de asistență medico socială nu au primit voucherele de vacanță. ”Aceasta este una dintre revendicări specifice Sibiului. Apoi cerem ca acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase să se facă în funcție de fiecare caz. Ele s-au dat mereu la minim, adică 55%, dar ele pot fi calculate până la 85% din salariu. Cerem și deblocarea costurilor, pentru că există probleme în asistența medico socială”, spune Dan Pirnoiu.
Greva japoneză din sistemul medical se desfășoară miercuri, de Ziua Muncii Decente.