Din iubire se vor naște mereu lucruri frumoase. Din iubire pentru oameni, pentru animale, pentru natură și pentru tot ce ne înconjoară. Cosmin, un tânăr din Sibiu, este dovada clară că nu ai nevoie de prea multe pentru a fi fericit. Un acoperiș deasupra capului și un suflet cu care să împarți un colț de pâine pot fi, uneori, lucruri suficiente.
Cosmin n-a știut ce-i aia iubire maternă ori paternă. N-a știut nici cum e iubirea dintre frați ori cum se simte o mângâiere. N-a simțit nimic din tot ceea ce un copil ar fi avut nevoie pentru a porni în călătoria ce-o numim viață. Cosmin a învățat totul de la animale – a învățat să le iubească necondiționat și dezinteresat, a învățat ce înseamnă responsabilitatea și a învățat cât de frumoasă poate fi viața chiar dacă ai lipsuri materiale. A depășit cumplitele traume ale copilăriei doar cu ajutorul lor, asemănându-se, mai mereu, cu animalele abandonate. „Așa am fost și eu. Un copil abandonat”, crede Cosmin. Copilul a crescut și s-a transformat în adultul în vârstă de 34 de ani care, în prezent, locuiește într-un grajd la marginea Sibiului, alături de cele peste 150 de animale.
„Lagărul de la Agnita” – orfelinatul care adăpostea monștrii
În primăvara anului 1986, vine pe lume, prematur, la doar șapte luni și 700 de grame, Pleșa Ioan Cosmin. Abandonat de mama lui, fără prea multe remușcări, în maternitate, cursul vieții tânărului era deja scris – avea să ajungă în orfelinatul de la Agnita, loc în care, cu timpul, va cunoaște suferința, durerea și lipsa dragostei și afecțiunii.
„Am fost lăsat de izbeliște la maternitate, în condiții insalubre și inumane. Aveam să fiu predestinat orfelinatului, sau mai bine zis, lagărului. Primii ani din viață mi i-am petrecut tot prin spitale, apatic, bolnav și neputincios. (…) La vârsta de cinci ani am simțit pentru prima oară emoția și căldura iubirii. Eram la casa de copii <<Hegel>> din Sibiu când am cunoscut-o pe Estera Damian și pe cei 13 frați ai săi. Multă vreme am oscilat între orfelinat și familia Damian. În fiecare vacanță de vară eram cu această familie, într-un mediu creștin, unde eram instruit și pregătit pentru ce avea să urmeze în orfelinatul din Agnita”, își amintește Cosmin.
În orfelinatul de la Agnita a ajuns în vara anului 1993. Cosmin își amintește cu groază bătăile pe care le primea zilnic și batjocura din partea copiilor mai mari. Nu avea cu cine să vorbească, nu avea în fața cui să plângă, nu avea de la cine să primească o îmbrățișare. Își amintește când a început școala generală, când a văzut pentru prima oară copii de mână cu părinți, cu flori în mână și speranță în privire. N-a avut parte de niciunele.
„În ororile orfelinatului de la Agnita am intrat în 12 iulie 1993. Știam că voi fi privat de la o copilărie normală. Încă din prima zi am fost bătut de cei mai mari. Atât eu, cât și ceilalți orfani, eram murdari, înfometați și bătuți, atât de personalul lagărului, cât și de alți copii mai mari. Aveam să înțeleg pe atunci că pecetluirea vieții la <<Legea Junglei>> o să capete contur. Singurul refugiu din teroarea orfelinatului l-am găsit la porci, unde făceam curat și căram apă și mâncare. Trei ore petrecem acolo. Erau trei ore în care nu luam bătaie deloc. Mirosul porcilor provoca însă iritații celor mai mari și când mă întorceam nu scăpam de agresiunile fizice. Un alt refugiu în copilăria mea au fost câinii – mereu vor rămâne un simbol al iubirii pentru mine. Erau zile când dormeam cu ei, pe blănițele lor, ascunși de agresivitatea celor mai mari. Puricoși, păduchioși și râioși, dar împreună cu ei aveam parte de iubirea după care tânjeam”, povestește sibianul.
Bătut până la sânge, chinuit și înjurat, Cosmin a privit, de altfel, și la ororile la care erau supuși alți colegi mai mici. „Știți câinii ăia torturați de hingheri? Așa eram și eu. Odată, cinci bestii orfane ne-au urcat într-un pod pe mine și alți doi colegi. Ne-au bătut până la inconștiență, ne-am împins unul în altul… Aveam buzele despicate și capul spart. (…) Îmi aduc aminte că odată unuia dintre colegi i-a fost scos ochiul cu o furculiță, altuia i-au fost rupte picioarele, iar un alt copil a fost ucis. Dacă după o bătaie te alegeai doar cu capul spart, trebuia să fii mulțumit. În vacanțele trimestriale era cel mai rău. Iarna, colegii mai mari ne puneau să le spălăm hainele și le voiam uscate până a doua zi. Le spălam în apă rece, pe gresie, le întindeam pe sobă sau le puneam între saltele și ne rugam să se usuce”, își amintește Cosmin.
Printre toate aceste amintiri cutremurătoare, Cosmin găsește însă și momente de care își aduce aminte cu drag. Chiar dacă în majoritatea timpului se instala suferința, a avut parte și de câteva experiențe frumoase – excursii prin țară, la Palatul Parlamentului, la Castelul Peleș, Poarta Sărutului, Castelul de la Hunedoara și chiar și la mare.
S-a înconjurat de animale – de la ele a primit toată dragostea de care avea nevoie
Anii au trecut, iar copilul chinuit în orfelinat a devenit bărbatul matur de astăzi. Cosmin are 34 de ani și locuiește la marginea Sibiului, într-un fost grajd, alături de cele peste 150 de animale pe care le-a adunat de pe străzi. Animale bătute, lovite și fără stăpân. Le-a adăpostit în locuința lui, le-a îngrijit cum a putut mai bine și le-a oferit toată dragostea. La rândul lor, animalele l-au răsplătit și i-au transmis mai departe tot ce avea nevoie – afecțiune.
În curtea sărăcăcioasă, sibianul adăpostește câini, pisici, iepuri, găini, rațe și chiar și o vacă. A avut grijă de ele, le-a dus la veterinar, le-a administrat tratamente și, poate cel mai important, le-a ocrotit și le-a iubit. Trăiește în condiții insalubre, mizere, dar, cu toate astea, nu a cerut niciodată nimic pentru el. Oamenii care i-au aflat povestea și care îl urmăresc pe rețelele de socializare l-au ajutat, iar toți banii pe care i-a primit i-a folosit doar pentru sufletele pe care le are în grijă.
Cu toate că viața l-a încercat în nenumărate rânduri, Cosmin n-a uitat să zâmbească. În ciuda greutăților, este un om fericit și mulțumit. Faptul că nu s-a lăsat învins de ororile copilăriei, l-a ajutat și l-a întărit mai mult. A reușit să termine școala și este un om inteligent. Are până în prezent 17 ani de muncă, a lucrat în străinătate, dar și în orașul de pe Cibin. Până de curând a fost angajat la o fabrică din oraș, fiind chiar șef de linie, însă, fiindcă avea nevoie de timp pentru animale, a decis să demisioneze. Nu putea să lase toate aceste suflete închise și singure atâtea ore.
Nu îi pare rău nici măcar o clipă că a lăsat un loc de muncă bine plătit pentru a trăi cu animăluțele lui. Îi este greu, dar se simte împăcat că nu le-a abandonat. Câinilor le-a construit un țarc, unde au spațiu suficient pentru joacă și un loc unde să se adăpostească în condiții de vreme rea. Găinilor le-a făcut un coteț, iar iepurii au și ei locul lor special amenajat. Pisicile stau cu el în fostul grajd. 
Vrea să se mute la Zalău, cu tot cu animale – Niște oameni cu suflet mare îl vor ajuta
Povestea lui Cosmin a fost auzită și de niște oameni cu suflet mare care locuiesc la Zalău. Aceștia i-au promis că îi vor oferi un loc doar al lui, unde să poată veni cu animalele și unde să trăiască în condiții decente. Oamenii s-au ținut de cuvânt și s-au pus deja pe treabă, construind spațiul unde vor sta toate animalele.
Chiar dacă totul este stabilit și pus la punct, în continuare există o problemă. Cosmin nu poate pleca din Sibiu fiindcă nu are bani ca să facă efectiv mutarea animalelor. De asemenea, când va ajunge la Zalău, va fi nevoie în continuare de hrană pentru ele. Tânărul nu cere nici măcar un leu pentru folosul propriu, ci doar pentru cele peste 150 de suflete.
