ilie carabulea și atlassib – de la vorbă la faptă - povestea unei afaceri reconoscute în țară și în europa

Mulţi dintre noi ne-am imaginat cel puţin o dată în viaţă, trecerea din postura de angajat în cea de antreprenor. De cele mai multe ori însă ideea că trebuie să ne asumăm riscuri, teama de eşec, pe care îl percepem ca pe un capăt de lume, ne-a ţinut departe de împlinirea acestui vis. Nu este însă cazul sibianului Ilie Carabulea, care la 30 de ani de la acest pas, are în spate istoria unuia dintre cele mai de succes afaceri din Sibiu și din România.

Oamenii se întreabă în general în ce constă succesul acestor oameni de afaceri. Răspunsul este unul cât se poate de simplu. Poveştile antreprenorilor care au reuşit sunt similare oriunde în lume. Există dorinţa, ambiţia, voinţa, perseverenţa, care te conduc către realizarea ideii tale de business.

Primul pas în `90

Diferenţa în toate aceste istorii, constă în tipul de afacere ales, cărui segment de piaţă te adresezi şi modul în care decizi să îți dezvolţi afacerea, pentru a deveni un adevărat lider în domeniu. Despre începuturile sale ca antreprenor, Ilie Carabulea, fondatorul Atlassib, declară că “Am învăţat că nu este uşor să fii antreprenor, dar am avut suficient curaj să îmi urmez visul. Un inginer care a lucrat la IRTA Sibiu, timp de 20 de ani, între 1970 și 1990, a avut ,,îndrăzneala”, imediat după Revoluţie, să înceapă de la zero propria afacere. Aliaţii mei au fost expertiza în domeniu, seriozitatea, implicarea, dorinţa de a costrui afaceri româneşti şi perseverenţa, chiar şi în faţa eşecului. La începutul anilor 1990 am început primul business, aşa cum părea firesc în domeniul transporturilor. Am început cu cel de marfă. Atunci am cumpărat şi primul camion.” a povestit Ilie Carabulea pentru evz.ro.

Această achiziţie a venit în urma unui ,,pont”, pe care Ilie Carabulea l-a primit din partea unui fost coleg. “În 1990, un fost coleg de facultate, care în acea vreme lucra la Steagul Roșu, îmi zice: „Măi, Ilie, peste o lună, în noiembrie, creștem prețurile la mașini. Nu vrei să te ajut să cumperi un camion?”

Am venit acasă, am discutat cu fratele meu, Ștefan, și așa am cumpărat primul camion, cu suma de 460.000 de lei. Erau mulți bani la acea vreme, dar au fost bani proprii. ”Ingredientul secret al succesului din primii ani – proaspătul antreprenor a muncit cot la cot cu angajaţii săi. Nu existau foarte mulţi şoferi, aşa că, în primii ani ai afacerii, Ilie Carabulea însuși a făcut cele mai multe din rutele externe. A fost un start bun, spune Ilie Carabulea. După primul camion cumpărat, a urmat apoi alt camion, și alt camion și alt camion, firma extinzându-se într-un timp relativ scurt. Al doilea pas a venit la fel de firesc ca şi primul, şi anume transportul de persoane.

Experienţa şi-a spus cuvântul, şi încet – încet Atlassib a devenit cea mai mare companie de transport de persoane din România. “Aceștia sunt cei dintâi piloni ,,înfipți” în ceea ce reprezintă azi brandul Atlassib, brand care rămâne lider pe piaţa din România şi în topul companiilor de transporturi de persoane din multe ţări din Europa.” crede Ilie Carabulea.

Necesități, dezvoltare, expansiune

Se spune că transporturile sunt ,,sângele economiei”, iar primul semn al crizelor economice vin tocmai din scăderile din acest domeniu. “În perioada stării de urgenţă am întâmpinat şi noi dificultăţi ca majoritatea transportatorilor, însă Atlassib a demonstrat încă odată că este un BRAND de succes, care a convins în timp, prin feedback-ul pe
care l-am primit de la clienţii noştri. Nu doar că ne-am menţinut pe piaţă, ci chiar avem planuri de dezvoltare. Mai tânăra nostră companie, Atlantic Travels Internațional S.R.L, urmaşul Atlassib, aşa cum a fost numită, duce brandul mai departe în lume.”, declară omul de afaceri.ilie carabulea și atlassib – de la vorbă la faptă - povestea unei afaceri reconoscute în țară și în europa

“Noua companie a apărut, atât ca o necesitate pentru crearea unei alte forme de management, cât şi din punct de vedere al dezvoltării şi extinderii afacerii. Pe parcursul ultimilor patru ani, condițiile economice din România s-au modificat simțitor prin intrarea capitalului străin în țară. În Sibiu, s-a format astfel platforma industrială Sibiu Vest, care a venit cu o tehnologie ultramodernă și a absorbit o mare forță de muncă. Pe fondul acestor factori economici, dar și a concurenței transportului aerian și a celui de persoane promovat de alte societăți românești, în cadrul business-ului nostru, a apărut ca o obligativitate, crearea unei alte forme de management, formă care să ducă la o eficientizare a activităților individuale, care se desfășoară într-o firmă.” completează Ilie Carabulea.

Astfel, în urma unei analize eficiente de afaceri, managementul companiei a stabilit ca Atlantic Travels International să preia activitatea de exploatare. Mai exact, această companie a preluat activitatea de transport persoane și coletărie, și și-a deschis linii proprii, toate după modelul inițiat de Atlassib. S-au înființat 67 puncte proprii de  vânzare în România, și puncte de vânzare în străinătate, care, acum, se ridică la 38 de unități teritoriale, în Germania, Italia, Franța, Belgia, și Olanda.

,,Oriunde, oricând, oricât”

Brandul Atlassib nu înseamnă însă doar transport de persoane, ci și serviciul de coletărie: ,,Oriunde, oricând, oricât”. Mai ales în contextul restricțiilor de călătorie impuse de criza COVID, omul de afaceri sibian declară că și-a dorit foarte mult ca seviciile de coletărie să fie dezvoltate, pentru ca orice român să poată trimite colete celor dragi, în Europa.

„Incă din aprile, s-a hotărât la nivel de conducere, redeschiderea serviciului de predare-primire de la destinatar, adică de la domiciliul clientului. Avem trasee, atât interne, cât și externe. În exterior, pe ruta Catania-Sibiu, avem șapte mașini, dintre care patru lucrează permanent, trei fiind de schimb.” Și în Sibiu, omul de afaceri spune că activitatea este la fel de bună, ca și cea din străinătate. S-au reluat contractele cu furnizorii din anii precedenți, respectiv cu expeditorii, și s-a investit în implementarea unor tehnologii moderne. Sediul operațional pentru activitatea de coletărie a fost relocat din Autogara Turnișor, la Transcar Logistic, unde există un spațiu de 400 mp, cu două benzi transportoare, cu instalație de cântărire și înregistrare automată, pentru a se evita suspiciunea de sustragere din colete.

Atlassib este o poveste despre reușită, despre cum să îți construiești propria afacere de succes, despre cum să devii un brand autentic recunoscut la nivel internațional, despre cum să faci față eșecului, deoarece, deși nu este un concept ușor de înțeles, și eșecul este o parte a victoriei în business. Întrebat cum vede evoluția brand-ului în următorii ani, Ilie Carabulea spune că are încrederea că “ceea ce am construit în 30 de ani de muncă va fi dus mai departe, într-o manieră eficientă, adaptată perfect vremurilor pe care le trăim.”

Ultima oră

Comentariul meu