După un proiect inițiat înainte de perioada izolării sociale, spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” este o poveste inspirată din realitate, creată de șase personaje aflate într-un dialog permanent cu sine, cu celălalt, cu propriile emoții și fragilități, într-un joc al oglinzilor preluate din contextul actual.
Șase muzicieni și actori au făcut schimb de roluri pe cuprinsul unui amplu laborator de creație coordonat de mentorii Adrian Sitaru, Ioana Flora și Luiza Zan. A rezultat un spectacol modular, adaptat realității fiecărui mediu de joc, îmbogățit cu noi sensuri după fiecare reprezentație. Producția se bucură de un succes neașteptat prin prospețimea discursului autentic, generând o poveste în care muzica nu este coloană sonoră, ci rostește lucruri ce nu au mai putut fi exprimate altfel.
Pe cuprinsul unui turneu național început în luna iunie, spectacolul a făcut furori în cadrul festivalelor în aer liber prin formatul inovator. Va mai avea două reprezentații sezonul acesta: în București, duminică, 5 octombrie, de la ora 12:00, în grădina Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi (locuri epuizate) și la Sibiu: luni, 6 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, cu intrare liberă prin rezervarea locurilor la adresa rezervări.ucimr@gmail.com
Neavând scenariu, spectacolul și-a propus să urmeze un itinerariu prin imaginarul colectiv și personal al fiecăruia, în căutarea celor mai autentice emoții capabile să răspundă la întrebarea care a adus numeroase provocări. Pe cuprinsul celor opt spectacole jucate în diferite spații, și în urma unui laborator de cercetare care a funcționat în paralel, piesele de puzzle întâlnite pe acest drum vor duce proiectul către un discurs finalist prin cele două reprezentații menționate.
Distribuția a fost formată printr-un casting online care a solicitat abilități improvizatorice, câștigătorii fiind Ana Turos, Andrei Mărcuță și Alexandru Arcuș – saxofon, Iulian Ochescu – pian, José Almar – voice & more, Laura Benedek – chitară bas. De-a lungul timpului, au ajuns să se cunoască, să capete încredere și să-și expună poveștile personale care au ajuns parte integrantă din spectacol.
Aflăm din interviul acordat de Adrian Sitaru și Ioana Flora că laboratorul a avut, dintr-un anume punct de vedere, inclusiv rolul unui dialog terapeutic, oferind și cadrul propice pentru a dezbate temele subterane ale iubirii prin schimbările actuale de paradigmă. Împreună au dezbătut teme complexe despre ce este suferința, teama, cum apar traumele versus influența noțiunilor romantice moștenite cultural ș.a.
„Nu am avut un scenariu și nu ne-am dorit să lucrăm după un scenariu.(…) Ne plac provocările, atât mie cât și Ioanei și Luizei”, a declarat regizorul în același interviu. „Am lucrat o lună pe Zoom înainte de primele repetiții (n.red: pe timp de lockdown). (…) Apoi spectacolul, care a avut o formă urbană la avanpremiera fără public de la Biblioteca Națională (n.red.: cu transmisiune live), a devenit altceva când s-a jucat în aer liber în fața unui public, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov.”
Ioana Flora: „A devenit un retreat prin care am reușit să explorăm anumite esențe”, Adrian Sitaru completând „a fost un întreg proces, inclusiv înainte de reprezentația unui spectacol am simțit nevoia să mai schimbăm lucruri în urma discuțiilor avute cu o seară înainte.” (…) Cum au reușit? „Nu cred că există oameni care nu au ureche muzicală, toți avem, trebuie lucrat, construit. La fel cum nu cred că există oameni care să nu joace, să nu poată face actorie, desigur, cu anumite rezerve și nuanțe de rigoare. De aceea nu am făcut Shakespeare, nu ar fi fost ei înșiși,” a declarat regizorul.
„Fiecare actor sau muzician a ieșit din zona de confort pentru a putea juca în acest spectacol. Doar așa ne-am putut găsi fiecare un discurs autentic, fie în gest, fie prin cuvânt sau muzică. Dacă era ceva ce credeai că nu puteai face, – să cânți, să te miști în spațiu etc., acel lucru urma să îți fie temă de lucru pentru spectacol. A fost wow, nu ne vine să credem ce a ieșit. Pentru ce urmează să fac în muzică, pe mine m-a ajutat foarte mult toată experiența asta fiindcă am învățat foarte mult despre exprimarea emoțiilor.” Sunt cuvintele unuia dintre actorii-muzicieni din spectacolul regizat de Adrian Sitaru unde au contat deopotrivă contribuțiile actriței Ioana Flora și ale solistei Luiza Zan. Cine nu și-ar dori astfel de mentori?
„Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” a avut câte o reprezentație unică în următoarele spații: (în ordine cronologică) Biblioteca Națională a României, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Festivalul ICon Arts Transilvania (la Viscri și Biertan), terasa Szimpla din Sfântu-Gheorghe, Cetatea Medievală din Târgu-Mureș, urmând Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București și Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Spectacolul a primit deja propuneri de a se relua în cadrul unor festivaluri renumite în 2021, iar faptul că deține componenta laboratorului, acesta se poate adapta foarte ușor mai multor condiții. Inclusiv posterele evenimentului au adoptat aceeași manieră creativă, evoluând pentru fiecare eveniment.
„Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” este un proiect organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN. Spectacolul programat la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu face parte, totodată, din proiectul „Anotimpuri 5”, reprezentând „Toamna”, proiect cultural co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
Despre UCIMR
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este un ONG de utilitate publică ce activează de 25 de ani în sprijinul interpreților români din domeniul muzicii și al coregrafiei, reunind în prezent peste 10.000 de membri la nivel național. În cei 25 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale posibile prin capacitatea de a accesa fonduri din surse dintre cele mai diverse și prin sponsorizări atrase din mediul privat și de afaceri.
Pe lângă propriile proiecte și programe culturale de interes național și internațional, ce includ burse de studiu, concerte, festivaluri, workshop-uri, emisiuni-spectacol, concursuri, sprijinirea artiștilor seniori și susținerea materială a unor reviste de specialitate, UCIMR organizează la rândul său un proces transparent de finanțare din propriile fonduri, pentru proiectele altor organizații culturale sau artiști din România.
Din anul 2009 UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat. Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 1.000.000 de vizualizări în mediul online.