“Brukenthalfest” – Sărbătoarea Toamnei continuă, la Palatul Brukenthal Avrig

A trecut deja prima săptămână din „Brukenthalfest” – Sărbătoarea Toamnei, dar la Palatul Brukenthal din Avrig petrecerea şi voia bună, mâncarea de cea mai bună calitate şi berea din sortimentele cele mai diverse continuă să fie prezente. Administratorii frumosului complex baroc mulţumesc tuturor oaspeţilor ce i-au vizitat în primele zile ale sărbătorii, arătându-le astfel că au încredere în ei şi că apreciază demersurile, planurile şi ideile lor, precum şi eforturile depuse pentru organizarea unui asemenea eveniment.“Brukenthalfest” – Sărbătoarea Toamnei continuă, la Palatul Brukenthal Avrig

Pentru încă două săptămâni, fosta reşedinţă de vară a baronului Samuel von Brukenthal va fi locul în care toamna va fi sărbătorita principală.
Cei ce vor ajunge în această perioadă la frumosul complex baroc din Avrig, unicul loc de asemenea complexitate din această parte a României, vor putea cutreiera în linişte şi pace frumoasele şi vastele grădini şi se vor bucura, cu siguranţă, de frumosul şi coloratul tablou făurit cu pricepere şi inspiraţie de Doamna Toamna. Vizita la Palatul Brukenthal Avrig poate fi prilejul cel mai potrivit pentru a afla şi câteva detalii despre istoria acestei zone a Transilvaniei, despre personalităţile ce au trăit pe aceste meleaguri şi viaţa acestora.
Iar după cura de frumos, aer curat şi puţină istorie, oaspeţii se vor putea bucura de o altă experienţă memorabilă, la restaurantul “Edenul Transilvaniei” ce funcţionează în cadrul complexului. Terasa restaurantului a fost decorată şi amenajată în ton cu anotimpul, cu elemente naturale, rustice şi obiecte inspirate din obiceiurile, meşteşugurile şi tradiţiile specifice acestei perioade. Nu lipsesc bine cunoscuţii dovleci, baloţii de paie, teascul şi zdrobitorul de struguri, dar nici căruţa cu recolta toamnei, trasă de doi cai, toate acestea, şi încă multe altele, aducând un plus de farmec acestui loc. Gurmanzii vor putea rezista cu greu “ispitelor” propuse de responsabilii restaurantului, alături de preparatele deja faimoase, musafirii având aici pregătite multe produse de sezon, precum şi preparate introduse recent în meniu, cum ar fi “Puiul la Caramidă” de la Zagreb şi “Pljeskovica” de la Belgrad. Şi pentru că, înainte de orice, în această perioadă, la Palatul Brukenthal Avrig este “Brukenthalfest” – Sărbătoarea Toamnei, iubitorii mâncărurilor bune nu vor duce dorul cânăciorilor şi cărnurilor bavareze la grătar, pâinii, chiflelor si covrigilor Brezel bavarezi (pregătite în cuptoarele tradiţionale ale complexului),ciolanului afumat, gulaşului unguresc şi multor alte bunătăţuri transilvănene.

Cum este şi normal, la această sărbătoare mâncarea va fi stropită cu bere din belşug (locală şi germană) şi va fi acompaniată de muzică live, concursuri şi multe surprize, astfel încât sărbătoareasă fie cât mai completă. În zilele de vineri, sămbătă şi duminică, ambianţa muzicală va fi asigurată de cunoscutul solist sibian Adrian Orlea, cel ce va prezenta oaspeţilor un program muzical deosebit, cu multe şlagăre, mai vechi şi mai noi, din repertoriul românesc şi internaţional.
La Palatul Brukenthal Avrig, plitele şi grătarele sunt încinse, berea e la dispoziţia clienţilor, iar atmosfera este una de toamnă frumoasă.
“Brukenthalfest” 2020 reprezintă unul dintre proiectele pregătite de reprezentanţii Palatului Brukenthal Avrig pentru aniversarea celor 300 de ani de la naşterea fostului guvernator al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal. (Anul viitor se împlinesc trei secole de la naşterea lui Samuel von Brukenthal, primul guvernator al Transilvaniei născut pe aceste meleaguri. Pentru a marca aşa cum se cuvine această frumoasă şi deosebit de importantă aniversare, la Palatul Brukenthal din Avrig – fosta reşedinţă de vară a baronului, se pregătesc o serie de evenimente, grupate sub tema „Brukenthal – 300 de ani”).
Cei ce doresc informaţii suplimentare sau rezervări, pot telefonala numărul 0726234417, pot accesa pagina de facebook a Palatului Brukenthal Avrig, sau pot trimite email, la adresa: office@palatulbrukenthalavrig.ro.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică