O nouă problemă la autostrada Sibiu Boița. Trece prin două curți din Tălmaciu

Construcția autostrăzii Sibiu- Boița întâmpină din nou probleme, după șase luni de la începerea lucrărilor. Acum s-a constatat că traseul autostrăzii trece prin curțile a doi locuitori din Tălmaciu, scrie arenaconstruct.ro

Constructorul secțiunii, Porr Construct SA, a anunțat faptul că pe coridorul de expropriere există construcții care nu au fost incluse în lista exproprierilor pentru acest proiect, fapt ce face ca lucrările să nu poată continua. După verificările pe teren, a fost constatat faptul că o suprafață totală de 3.660 mp teren deținută de două persoane fizice se suprapune integral cu coridorul de expropriere al obiectivului de investiții. Construcțiile se află pe raza teritorială a localității Tălmaciu.

O nouă problemă la autostrada Sibiu Boița. Trece prin două curți din Tălmaciu

Imobilele nu au fost incluse în lista exproprierilor întrucât suprafețele de teren și construcțiile respective nu se regăsesc pe listele emise de către unitățile – administrativ-teritoriale care au stat inițial la baza hotărârii Guvernului pentru expropriere. Suplimentarea sumei pentru despăgubire și declanșarea procedurii de expropriere pentru cele două imobile urmează să fie aprobate de către executiv.

Astfel, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, suma aferentă despăgubirilor este de 12,33 mii lei, împărțită astfel: * suprafața de 2105 mp – despăgubiri în cuantum de 4.841 lei, iar pentru construcție (gard) a fost stabilită valoarea de despăgubire în cuantum de 1.564 lei * suprafața de 1.555 mp în cuantum de 3.576 lei, iar pentru construcție (gard) și anexa a fost stabilită valoarea de despăgubire în cuantum de 1.208 lei si 1.140 lei.

Pentru realizarea lucrărilor aferente Secțiunii 1 Sibiu – Boița din cadrul obiectivului de investiții Autostrada Sibiu – Pitești, declanșarea exproprierilor a adoptată de către Guvern în anul 2019. Contractul de proiectare și execuție pentru secțiunea 1 are o valoare de 612.647.863 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică