Peste 20 de șoferi au rămas fără permisele de conducere după ce au condus cu viteză pe DN14. Polițiștii sibieni i-au prins pe toți în doar două ore.
Polițiștii sibieni au făcut, luni, razii în trafic pe DN14. În patru ore au fost aplicate sancțiuni de peste 9.000 de lei.
„La data de 28.09.2020, în intervalul orar 10,00–14,00, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene împreuna cu cei din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică, sub coordonarea directa la Serviciului Rutier Sibiu, au organizat o acțiune punctuală pe Drumul National 14 pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație rutieră. Cu aceasta ocazie au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
De asemenea, în doar două ore, 22 de șoferi au devenit pietoni. Au circulat cu viteză mare pe DN14.
„În intervalul orar 11,00–13,00, polițiștii au acționat cu preponderență pentru combaterea principalei cauze de producere a accidentelor de circulație rutieră pe drumurile naționale, mai exact viteza. Astfel, în doar 2 ore, polițiștii au depistat 22 de conducători de vehicule care nu au respectat regimul legal de viteză, 8 dintre aceștia au circulat cu viteză de peste 50 km/h peste limita maxima admisă, fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere și suspendarea dreptului de conducere pentru 90 de zile”, mai spune Lazăr.
Totodată, a fost depistat și un conducător de autovehicul care a circulat sub influența băuturilor alcoolice, aparatul indicând valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum și un conducător de vehicul care pe raza localități Ruși a efectuat manevra de depășire peste marcajul simplu continuu și cel pietonal.