Zeci de elevi și profesori au ieșit din carantină. Situația infectărilor cu covid în școlile din Sibiu
foto: arhivă

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu vine cu vești bune la început de weekend: niciun alt elev sau profesor nu au fost confirmați cu noul coronavirus. Astfel, situația rămâne neschimbată la nivelul județului:

– 288 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;

– 43 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;

– 7 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:
– 8 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate: 5 elevi (Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Şcoala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu), 2 cadre didactice (Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș și Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth”) și 1 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu);
– 522 persoane carantinate/izolate: 505 elevi (inclusiv din unitățile de învățământ și clasele menționate în comunicatul emis de către biroul de presă al Prefecturii Sibiu), 10 de cadre didactice, 2 personal didactic auxiliar și 5 personal nedidactic).

În comparație cu datele oferite ieri, 24.09.2020, s-a modificat doar numărul persoanelor carantinate/izolate: a scăzut cu 11 elevi și, de asemenea, a scăzut cu 5 cadre didactice, în total fiind 522 persoane (față de 538 în 24.09.2020).

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

 

Ultima oră