Ioana Petrescu: Criza pe care o traversăm ne-a demonstrat cât de mult contează deciziile autorităților locale, cat de mult influențează acestea viața locuitorilor de zi cu zi.  In 27 septembrie, votați echipa PRO Romania!

Suntem în mijlocul unei crize medicale, cea mai gravă din ultimii 100 de ani. Mulți dintre locuitorii Sibiului poate ca încă nu s-au decis să iasă la vot în vreme de pandemie și nu sunt convinși că votul lor contează pentru viitorul comunității în care trăiesc.

Criza pe care o traversăm ne-a demonstrat cât de mult contează deciziile autorităților locale, cât de mult influențează acestea viața locuitorilor de zi cu zi.  Autoritățile locale sibiene nu au reușit până acum să construiască un spital județean nou, iar personalul medical din Spitalul Județean Sibiu e la un pas de epuizare, sacrificându-și sănătatea și viața pentru a avea grijă de bolnavii COVID-19 care primesc îngrijiri medicale în această unitate sanitara.  Nici pregătirile pentru începerea noului an școlar nu au fost realizate la timp si cum trebuie. În judeţul Sibiu, mulți dintre elevi sunt nevoiți să facă învățământ la distanță, nu doar din cauza infectărilor cu COVID-19, ci pentru că autoritățile locale nu au reușit să termine lucrările de reparații și modernizare a unităților de învățământ. Un alt neajuns îl reprezintă faptul că autoritățile locale din Sibiu nu au reușit să atragă fonduri europene cu care să ajute firmele sibiene lovite de pandemie. Sunt lucruri importante, care ne demonstrează că trebuie să alegem profesioniști cu viziune în administrația locală”, a declarat Ioana Petrescu, vicepreședintele PRO România.

PRO România Sibiu participă la alegerile de duminică cu o echipă care este formată din profesioniști în diverse domenii, precum Florin Ungur, care este cadru medical și candidează la funcția de primar din Târnava, Otilia Racoți, profesor care candidează la funcția de primar din Ațel, Petru Florea, de profesie economist, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean. Sunt oameni care pot gestiona situații de criză și au capaciatea de a reclădi judetul după ce această pandemie va trece. Echipa PRO România este formată și din mulți tineri, precum Alexandru Ion, candidat la funcția de primar din Șelimbăr și Tiberiu Șerbăneci, candidat la consiliul județean Sibiu, oameni cu viziune, capabili să contruiască un viitor mai bun pentru locuitorii comunităților în care trăiesc.

Candidații PRO România vin cu soluții concrete la problemele de sănatate, educație si economice ale sibienilor.

O primă măsură ar fi creșterea bugetului medicinei de familie. Consider că interesul pacienților și dreptul medicilor la o practică medicală eficientă sunt motivații serioase care pot depăși barierele administrative și politice, prin includerea unor stimulente reale pentru ca medicii de familie să fie motivați să își deschidă cabinete de medicină primară și în zone rurale. Un rol important în atragerea medicilor de familie în comune și sate îl joacă și autoritățile locale, care pot oferi facilități medicilor care decid să-și deschidă cabinet în localitate „, spune Petru Florea, candidatul PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu despre ceea ce trebuie făcut pe partea de sănătate.

“În Șelimbăr trebuie să luăm măsuri rapide, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Amenajarea unui campus școlar este o soluție. Cu siguranță, nu se poate realiza peste noapte, însă este un început și sunt convins că, odată realizat, va ajuta pe termen lung comunitatea noastră, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor și nepoților noștri. Campusul ar urma să conțină atât creșă, cât și școală gimnazială, ambele fiind necesare în localitate”, adaugă Ion Alexandru, candidatul PRO România la primaria Șelimbăr.

Consider că este nevoie de atragerea unor noi investitori și acordarea unor facilități atât pentru cei care initiaza afaceri , cât și pentru investitorii existenți de mai multă vreme în județ, astfel încât angajatorii să nu mai fie nevoiți să concedieze sibieni. Resursa umană de la nivelul județului Sibiu este foarte bine pregătită din punct de vedere profesional în domenii diverse, de la IT, până la cercetare sau inovare. Tocmai de aceea, cred că este momentul ca Sibiul să devină atractiv și pentru firme din aceste domenii”, mai punctează Tiberiu Șerbăneci, candidatul PRO România la Consiliul Județean Sibiu despre măsuri de stimulare a economiei.

„In 27 septembrie, puneți-vă masca și ieșiți la vot. Fiți PRO sănătate, PRO educație, PRO antreprenoriat! Votați echipa PRO România!”, a mai adaugat Ioana Petrescu.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică