Cea de-a cincea ediție a „Școlii de Vară de Arte Vizuale de la Rășinari” a reunit 8 studenți și masteranzi de la Universitatea Națională de Arte din București și Universitatea de Vest – Arte și Design Timișoara ce au realizat o expoziție dedicată votului.
Ediția din acest an a Școlii de Arte Vizuale a fost cu atât mai specială cu cât cursanții au învățat tehnici de lucru noi și au creat o serie de lucrări simbolice, care exprimă „votul” din 27 septembrie, lucrări ce sunt expuse în Galeria Art Point din Piața Mică, din cadrul Orașul Artiștilor. Cei 8 cursanți care au participat la „Școala de Vară de Arte Vizuale de la Rășinari” au fost pregătiți de prof. univ. dr. Mihai Zgondoiu, fost elev al Liceului de Arte din Sibiu. Programa acestei ediții a cuprins ateliere de „stencil-art”, discuții legate de noile tendințe în arta su-perContemporană, piața de artă, documentare și filme din aria artelor vizuale.
„S-a pus în balanță imaginea artistului vs. producția artistică, mediile on-line vs. galeriile și muzeele tradiționale, pentru a defini (în teorie) noua abordare culturalo-socială pe care o va avea arta în viitorul apropiat. Expoziția pe care am pregătit-o și este expusă în această perioadă în Piața Mică din Sibiu este o expoziție în jurul ideii de vot. Am propus tehnica stencil-ului, cunoscută și sub denumirea de tehnică a șablonului. Majoritatea participanților nu au fost familiari cu această tehnică de multiplicare. Am făcut o scurtă introducere în istoricul ei, apoi le-am explicat procesul de execuție. Fiind majoritatea studenți, masteranzi și absolvenți de facultăți de arte, au prins repede procedeul și s-au adaptat în cele mai creative moduri.”, a spus prof. Mihai Zgondoiu.
Inspirația a venit din societatea actuală. Fiind o temă cu tentă socială, nu a fost greu să se facă o cercetare în această direcție de către participanți, lucrările conținând imagini, imagini-text, sau doar texte de tip manifest: de la cuvântul „vot” pus în jocul „spânzurătoarea” la „anul.at 2020”, „Bagă la cap”, „Be the change” cu Vlad Țepeș hipsterit, portretul lui Cioran cu maxima „Oamenii se împiedică de adevăr”, la îndemnul „use your voice / use your vote”.
Acesta nu este un vot
Titlul expoziției „Ceci n’est pas un vote” (Acesta nu este un vot) a fost inspirat după celebra pictură a lui Rene Magritte – „Ceci n’est pas un pipe”. ”Cred că atât tematica cât și rezultatele acestui workshop sunt actuale și de impact. Publicul din zilele noastre este mult mai deschis și doritor de lucruri noi. Lucrările sunt smart și provocatoare încât să aprindă niște beculețe în capul vizitatorilor, care să zică: <uite, ce idee interesantă, exprimată prin câteva gesturi sau printr-o formă atât de simplă>. Nu cred că o să treacă nevizitată această expoziție-manifest!” este de părere Mihai Zgondoiu.
Cei 8 participanți vin din București, Arad, Târgoviște, Mangalia, Galați și Timișoara, studiind arta la cele mai prestigioase facultăți din România. Aceștia sunt: Andrei Ilincaru, Răzvan Cristian Uță, Ruxandra Ivan, Diana Matilda Crișan, Sandra Gabriela Puișor, Andra Semciuc, Loredana Ilie și Popescu Sorina. În expoziția deschisă publicului în Orașul Artiștilor din Sibiu, a intervenit și Tudor Șt. Popa, curatorul acestei expoziții, prin realizarea unei urne de vot “de aur”, la care se ajunge pe covorul roșu, sugerând faptul că mersul la vot este foarte important.
Expoziția „Ceci n’est pas un vote” (Acesta nu este un vot) este deschisă zilnic, între orele 11:00-21:00, în Orașul Artiștilor din Piața Mică, până în 27 septembrie. Școala de Vară de Arte Vizuale de la Rășinari a fost organizată de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu și cofinanțată de Primăria Comunei Răşinari și Consiliul Județean Sibiu.