Primii pași concreți pentru obținerea Autorizației de Construcție pentru Noul Spital Județean din Sibiu

Consiliul Județean Sibiu a dat în această săptămână ordinul de începere pentru elaborarea Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire privind Noul Spital Județean.

Rolul acestui document este de a detalia scenariul propus în cadrul studiului de fezabilitate, în vederea obținerii autorizației de construire. Atribuțiile pentru emiterea autorizației de construire revin Primăriei Municipiului Sibiu, pe al cărei teritoriu administrativ se edifică obiectivul de investiție Construire Spital Clinic Județean de Urgență cu secții de adulți și copii. În urma emiterii autorizației de construire și ținând cont de prevederile acesteia, Consiliul Județean Sibiu va putea trece ulterior la elaborarea proiectului tehnic de execuție.

Primii pași concreți pentru obținerea Autorizației de Construcție pentru Noul Spital Județean din Sibiu

Primii pași concreți pentru obținerea Autorizației de Construcție pentru Noul Spital Județean din Sibiu

În baza Certificatului de Urbanism emis deja de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu a obținut până în prezent următoarele avize:

  • Avizul favorabil de amplasament de la Delgaz Grid care stabilește și distanțele de siguranță între conducte și diferite construcții și instalații de gaz,
  • Avizul favorabil de amplasament de la Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud,
  • Avizul de amplasament de la Apa Canal Sibiu care solicită Consiliului Județean Sibiu, conform avizului dat la etapa PUZ, execuția rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră pe Calea Șurii Mici și pe strada Tractorului, în vederea branșării/racordării cu rețeaua publică a orașului,
  • Avizul de principiu favorabil al Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu,
  • Aviz de salubritate,
  • Aviz favorabil de amplasament telefonie și internet,
  • Decizia etapei de evaluare inițială din partea Agenției de Protecția Mediului Sibiu.

Realizarea Proiectului de autorizare construcție se va realiza de către asocierea de firme compusă din Popaescu &co SRL (București) – Egis România SA (Ilfov) – Geo Arc SRL (Ilfov) – Studio Sqm SRL (Sibiu) – Api Arhitekti d.o. (Slovacia), ca parte a contractului încheiat în ianuarie 2020 care include actualizarea studiului de fezabilitate, documentația pentru Planul urbanistic de detaliu, proiectul tehnic al viitorului spital, obținerea autorizației de construire și asistența tehnică pe perioada derulării lucrărilor.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică