Atac respins de către FDGR Sibiu - ”Nimeni din echipă nu are covid”

Reprezentanții FDGR Sibiu resping acuzațiile din spațiul public conform cărora cineva din echipa formațiunii ar fi infectat cu noul coronavirus. Aceștia spun că nu este vorba decât despre un atac în timpul campaniei electorale.

”Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la o potențială infectare cu virusul Covid19 în interiorul echipei FDGR, precizăm că aceste informații sunt complet eronate și fără niciun fundament. Informațiile speculează într-un mod vădit răuvoitor anumite întâlniri ale echipei, care au avut loc înaintea ședinței la care se face referire. Ultima întâlnire electorală a echipei FDGR a avut loc în data de 15 septembrie, când s-a discutat în teren proiectul pistelor de biciclete pe malul râului Cibin.
Suntem la curent cu principiile subterane ale modului în care unii contracandidați înțeleg să își desfășoare campania electorală, însă speculațiile de acest gen, în acest context medical foarte dificil pentru toți sibienii, sunt pur și simplu josnice și nepotrivite într-un oraș civilizat cum este Sibiul”, transmit reprezentanții FDGR pe pagina de Facebook.

Atac respins de către FDGR Sibiu - ”Nimeni din echipă nu are covid”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică