Activitățile didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale 2020, vor fi suspendate.
Având în vedere măsurile și activitățile specifice ce trebuie adoptate, organizate și desfășurate pentru pregătirea spațiilor destinate secțiilor de votare în actualul context epidemiologic generat de virusul SARS-CoV, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a dispus o hotărâre, conform căreia, activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv. În acest interval, activitățile didactice vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.
Cursurile fizice se vor relua începând cu data de 30.09.2020 cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.