Pandemia a amplificat depresiile nu doar în rândul cetăţenilor de rând – „Cadrele medicale sunt epuizate”

Izolarea prelungită din cauza pandemiei coronavirusului a adus o grămadă de probleme psihologice în rândul sibienilor, inclusiv riscul de depresie și tulburări post-traumatice.

Perioada dificilă în care am fost privați de activitățile obișnuite, fiind obligați să stăm în casă, să lucrăm de acasă și să respectăm distanțarea socială, a avut repercusiuni semnificative în rândul persoanelor mai sensibile. Din acest motiv, tot mai multe persoane s-au adresat pentru consiliere psihologică.

„Nivelul stresului și adresabilitatea sunt crescute. Starea de anxietate este crescută și partea de reacții depresive. Cu ajutorul Consiliului Județean am înființat o linie de telefon TEL VERDE la Spitalul de Psihiatrie pentru gestionarea situațiilor de criză, care funcționează încă de la începutul pandemiei. Este o linie de voluntariat, Spitalul de Psihiatrie face și voluntariat. „, a declarat directorul medical al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu, dr. Ciprian Băcilă.

Efectele pandemiei nu au fost resimțite doar de către oamenii de rând. Oamenii din sfera medicală, care au petrecut mult timp în preajma oamenilor infectați, fiind nevoiți să respecte niște norme de protecție mult mai stricte, au fost și ei „victime” ale acestei perioade dificile. Tot mai mulți medici au apelat la ajutorul psihologilor, spunând că sunt epuizați, sleiți de puteri.

„Într-adevăr, în această perioadă adresabilitatea a crescut, atât în sistemul public, cât și în cel privat. E vorba despre multe solicitări din partea atât a părinților, pentru copii lor adolescenți, cât și pentru adulți. Anxietate, depresie, tulburări de adaptare. Totul s-a transformat într-un teren extrem de fragil și de propice dezvoltării unor tulburări interioare. Stresul este cu adevărat o mare consecință a ceea ce a fost și tot mai multe solicitări avem din partea cadrelor medicale care sunt epuizate, asta este o realitate supra căreia ar trebui să ne atârnăm serios de tot.”, spune psihologul psihoterapeut al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Mihaela Bucuță.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică