Târgul de Crăciun Sibiu se ține și în acest an în ciuda pandemiei

Târgul de Crăciun de la Sibiu este unul din cele mai așteptate evenimente ale anului și nu doar de sibieni, ci și de turiști. Din cauza pandemiei s-au anulat mai toate evenimentele mari care se organizau până acum în Sibiu, însă Târgul de Crăciun face excepție. Organizatorii au început deja să lucreze la programul evenimentului care va începe la mijlocul lunii noiembrie.

Târgul de Crăciun din acest an se va deschide în data de 13 noiembrie 2020, iar ultima zi va fi în data de 3 ianuarie 2021. Din cauza pandemiei aranjarea căsuțelor va fi diferită pentru a permite distanțarea lor și aglomerația. Organizatorii au în vedere două scenarii. ”În primul scenariu căsuțele vor fi amplasate în Piața Mare, la distanță între ele, ceea ce ar însemna o scădere a numărului lor de la 110 la 70. Un alt scenariu este amplasarea căsuțelor în mai multe zone ale centrului orașului, menținând astfel numărul lor undeva în jur de maxim. În acest scenariu avem posibilitatea de a le amplasa în Piața Mică, Piața Huet, Nicolae Bălcescu. Dacă vom adopta această organizare ne gândim să le împărțim pe domenii- handmade, food court, zonă pentru copii, etc”, spune Andrei Drăgan, organizatorul Târgului de Crăciun.

Aceleași facilități

Chiar dacă organizarea ”în teren” a târgului ar putea fi diferită față de alți ani, surprizele cu care s-au obișnuit sibienii și turiștii vor fi aceleași. Astfel, copiii se vor putea distra în trenuleț sau pe carusel, nu va lipsi nici roata imensă care anul trecut a fost adusă în premieră la Sibiu și nici patinoarul. Atelierul lui Moș Crăciun se va deschide și el, însă toate cu respectarea normelor de distanțare. ”Ne-am gândit deja la felul în care vor fi dezinfectate obiectele, lucrurile care sunt atinse de mai multe persoane, la activitățile pentru copii se va veni doar în grupuri organizate. Dacă regulile se vor schimba până atunci noi le vom aplica așa cum cer autoritățile.”, spune Andrei Drăgan.

 

 

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică