Sibienii pot câștiga premii în Săptămâna Europeană a Mobilității

În cadrul programului Săptămâna Europeană a Mobilității (16-22 septembrie), o inițiativă a Comisiei Europene care încurajează soluțiile pentru mobilitatea urbană durabilă, Primăria Sibiu organizează două concursuri cu premii, unul pentru copii și unul pentru cei mari.

Concursul pentru copii este intitulat „Mergi pe jos, e sănătos” și se adresează celor cu vârsta de până la 14 ani, inclusiv. Acesta se va desfășura în perioada 19-20 septembrie și constă în parcurgerea pe jos, cu trotineta sau bicicleta a două trasee tematice organizate în Grădina Zoologică: drumul Ursului – traseul verde și drumul Zebrei – traseul galben. Participanții trebuie să bifeze prin fotografii punctele notate cu numere de pe ambele trasee, publicând apoi fotografiile pe pagina proprie de Facebook cu hashtag-urile #MobilityWeek și #zoosibiu. Postarea trebuie să fie publică pentru a putea fi contabilizată de organizatori.
Postările vor include obligatoriu fotografii cu pașii parcurși atât pe traseul galben, cât și cel verde, acestea urmând să fie realizate în dreptul fiecărui desen (respectiv număr) al traseului. În fiecare fotografie trebuie să apară atât participantul, cât și numerele de pe fiecare traseu.

Sibienii pot câștiga premii în Săptămâna Europeană a Mobilității

Concursul pentru cei mari, cu vârsta peste 15 ani este intitulat ”Mobilitate cu Zero Emisii pentru Toți”. Participanții trebuie să parcurgă pe bicicletă sau trotinetă, un traseu care să includă obligatoriu, vizitarea a cel puțin 5 obiective, din următoarele 7: bustul lui Friedrich Schiller (Piața Schiller); atlanții de la intrarea în Biblioteca Astra din Parcul Astra; Turnul Dulgherilor sau Turnul Olarilor de pe str. Cetății (exterior); cea mai mare pictură murală din țară – Piața Aurel Vlaicu, nr. 10; fațada Stadionului Municipal Sibiu din Parcul Sub Arini; Grădina Zoologică Sibiu (intrare) și Muzeul ASTRA Sibiu (intrare).

Fotografiile realizate vor fi postate pe pagina proprie de Facebook în perioada 19-20 septembrie, postările trebuind să fie publice pentru a putea fi contabilizate de organizatori și vor purta hashtag-urile #MobilityWeek și #sibiumobilityweek. În fiecare fotografie trebuie să apară atât participantul, cât și bicicleta sau trotineta, în fața fiecărui obiectiv.

Fiecare participant se poate înscrie în concurs o singură dată, cu un singur cont de Facebook. Câștigătorii concursului vor fi selectați printr-un mecanism aleatoriu (miniwebtool.com). Extragerile premiilor vor fi transmise pe pagina noastră de Facebook – Primăria Municipiului Sibiu – la o dată ce va fi anunțată ulterior. Premiile constau în biciclete pentru cei mari și trotinete pentru cei mici. Consultați regulamentul complet al concursurilor: https://extranet.sibiu.ro/Registratura/Hotarari/Detaliu.aspx?registru=HOT-HCL-SIBIU&nr=333&an=2020

NU UITAȚI!!! ÎNCHIDERI DE TRAFIC PENTRU DESFĂȘURAREA EVENIMENTELOR DIN CADRUL SĂPTĂMÂNII EUROPENE A MOBILITĂȚII!

ELIBERĂM TEMPORAR DE MAȘINI ZONE DIN CENTRU:

În zilele de 18, 19 și 20 septembrie, următoarele zone s-au transformat în pietonale:

• Piața Mică – parcarea nu va fi posibilă în intervalul menționat
• Zona Pieței Schiller și str. Arhivelor – circulația pe străzile Tipografilor și Timotei Popovici va rămâne însă deschisă pentru a nu bloca complet traficul în zonă
• Str. Centumvirilor

Spațiile menționate s-au închis de astăzi, vineri, 18 septembrie, ora 8.00 și se vor redeschide duminică, 20 septembrie, ora 20. Șoferii sunt rugați să ocolească aceste zone și poate chiar să lase mașina acasă și să se alăture acțiunilor din Săptămâna europeană a mobilității.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică