Raluca Turcan: ”Respectul de care se bucură în comunități primarii liberali sibieni este unul din marile mele motive de mândrie”

Candidații PNL la alegerile locale din 27 septembrie vor face cinste Sibiului, tot așa cum primarii liberali din județul Sibiu au devenit un etalon pentru buna administrație.

”Am vizitat în ultimele săptămâni încă o dată aproape toate localitățile din județ și pot spune cu mâna pe inimă că organizația județeană a PNL are primari cu care se poate mândri. Sunt convinsă că primarii liberali sibieni vor distruge la alegerile din 27 septembrie mitul conform căruia funcțiile erodează imaginea. Am demonstrat contrariul acestei legende, la rândul meu, la alegerile parlamentare, atunci când sibienii mi-au arătat încredere mandat după mandat. Oamenii iși pierd încrederea în parlamentarii  leneși, în primarii care le-au înșelat așteptările. Cei care își iau în serios rolul în slujba publică vor avea mereu votul comunităților!” a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

Transformarea unor bugete de subzistenţă în bugete de dezvoltare este cheia succesului

Președinta organizației județene a PNL spune că nu există un secret al administrației liberale în afara faptului de a promovaoameni profesioniști, dedicați, care înțeleg că nu există bunăstare pentru cetățeni fără investiții cu bani europeni. ”Modelul PNL al dezvoltării prin investiții masive, cu bani europeni, care  generează noi afaceri, noi locuri de muncă, noi resurse bugetare și bunăstare a fost aplicat cu succes de Daniela Cîmpean în județul Sibiu. Transformarea unor bugete de subzistenţă în bugete de dezvoltare este cheia succesului. Am văzut investiții în majoritatea administrațiilor conduse de primari liberali, am văzut și politica social-democraților care voiau, în timpul guvernării Dăncilă, ca autostrada Sibiu – Pitești să nu se mai construiască cu contribuție europeană, ci cu bani de la buget. Bani care pot fi sifonați de clientela de partid. Acest model de administrație a fost sancționat de electorat la alegerile europarlamentare, la alegerile prezidențiale și va fi sancționat și la alegerile locale și la cele parlamentare”, a mai spus Raluca Turcan.Raluca Turcan: ”Respectul de care se bucură în comunități primarii liberali sibieni este unul din marile mele motive de mândrie”

Parteneriat primar, Consiliul Județean, Guvern

Liderul PNL Sibiu le-a promis candidaților liberali un parteneriat concentrat pe comunități, dezvoltat pe principii de profesionalism. ”Echipa PNL oferă un parteneriat puternic între Primar, Consiliul Județean și Guvernul României, un parteneriat demonstrat în atâtea alte comunități, dezvoltat pe profesionalism. Echipa Danielei Cîmpean de la Consiliul Județean și Guvernul pe care îl reprezint sunt cei mai puternici  piloni pe care primarii se pot baza pentru a-și dezvolta localitățile”, a mai spus vicepremierul Raluca Turcan.

”Respectul de care se bucură în comunități primarii liberali sibieni este unul din marile mele motive de mândrie, este dovada că am susținut oamenii potriviți și că aceștia nu au dezamăgit”

Ultima oră