Unul dintre cele mai emoționante momente pentru fiecare student, dar mai ales pentru boboci, este, cu siguranță, festivitatea de deschidere a anului universitar. În acest sens, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, este în căutarea unei soluții optime și sigure pentru a organiza festivitatea de deschidere a anului universitar 2020-2021.
În acest an, festivitatea va avea loc în data de 28 septembrie și se va desfășura în aer liber. Drept locație potrivită pentru acest eveniment, a fost identificată curtea Facultății de Drept.
„Momentan nu știm exact cum se va desfășura și cu câte persoane, dar, cert este că festivitatea va avea loc. Nu am fost niciodată adepții unei manifestări clasice, șa care vin persoane și țin discursuri lungi și frumoase, iar studenții așteaptă să se termine mai repede ca să plece să socializeze cu colegii. Va fi ceva diferit, iar astăzi urmează să se decidă exact cum vom proceda și cine vor fi invitați. Cu siguranță, evenimentul va fi transmis și online.”, spune rectorul ULBS, Sorin Radu.
De asemenea, pe lângă festivitatea generală, fiecare facultate poate alege să marcheze separat începerea anului universitar, unele optând pentru locații diferite de cele obișnuite. De exemplu, Facultatea de Științe Agricole, a propus organizarea festivității de deschidere la Ferma Veselă din Rusciori.