Mă adresez vouă, cu credința în calitatea lucrului bine făcut și a conștiinței că nu există nicio piedică în calea oamenilor care vor să lase moștenire fiilor ceva durabil, pe care să-și construiască, la rândul lor, o viață mai bună!
Vin în fața voastră cu bună credință, adevăr și intenția de a construi, împreună cu voi, o regiune în care să ne simțim ca acasă!
Regiunea Ţării Secaşelor are multe resurse extraordinare, care pot face din ea una dintre cele mai puternice zone de dezvoltare din sudul Transilvaniei, și, în timp, din România.
Un patrimoniu istoric bogat, respirând o istorie multietnică și culturală distinctă, regiunile viticole celebre, stațiunile balneare, firmele și producătorii locali trebuie devină în cel mai scurt timp surse generatoare de valoare economică, aptă să dea un impuls semnificativ calității vieții și nivelului de trai al locuitorilor. Să protejăm împreună moştenirea Ţării Secaşelor, să o conservăm şi consolidăm şi să o punem în valoare este obligația tuturor, a celor care au idei și proiecte îndrăznețe, cred în puterea de a munci nu doar pentru sine, ci pentru întreaga comunitate! Există un potenţial uriaş în toate domeniile şi datorită poziţiei privilegiate a judeţului, odată cu finalizarea autostrăzilor ce vor asigura legătura cu Europa, un rol important avându-l dezvoltarea în continuare a Aeroportului Internaţional Sibiu – principalul punct de trafic aerian în centrul geografic al României.
Economia și activitatea agricolă au nevoie de un sprijin substanţial, localităţile din Ţara Secaşelor pot să-şi revalorifice toate resursele, mai ales cele din domeniul viticulturii, respectându-se proprietatea privată şi formele de exploatare legal existente, încurajând asociaţiile avansate de înfiinţare şi exploatare, tehnologiile moderne de cultură (mecanizare, fertilizare, irigare şi combatere integrată), pentru care e nevoie de proiecte viabile și de oameni care să le pună în practică!
Haideți să scriem împreună și o agendă culturală a tuturor localităţilor din vestul judeţului, să facem astfel încât patrimoniul istoric să devină un punct de atracție pentru vizitatorii din țară și din străinătate, care să-și petreacă aici vacanțele și să investească în zonă! Festivalul „Datină străbună pe Secaşe”, manifestările culturale ale „Întâlnirilor Fiiilor satului”, Zilele Culturale ale localităţilor, inclusiv cele eco-experiment şi multe alte manifestări de interes local, toate acestea și multe altele pot să dea viață și să aducă plusvaloare calității vieții!
Găsiți mai multe detalii despre programul FDGR pentru perioada 2020-2024 pe:
https://www.facebook.com/GabrielTischerFDGR
Gabriel Tischer, candidatul FDGR la președinția Consiliului Județean Sibiu